În biografia pe care Ion Iliescu a publicat-o pe blogul său se regăsesc câteva detalii mai puţin cunoscute din viaţa fostului preşedinte al României.
Astfel, curioşii pot afla ce anume l-a scos din primul eşalon al Partidului Comunist Român (PCR), dar şi rivalitatea cu un politician care l-a învins la alegerile prezidenţiale.
Este vorba despre Emil Constantinescu, ales preşedintele României în 1996, an în care Convenţia Democrată Română (CDR) a câştigat alegerile parlamentare şi locale.
Totodată, din biografia lui Ion Iliescu mai aflăm un detaliu inedit despre numele de fată al soţiei sale, celebra doamnă Nina.
„Date Biografice
S-a afirmat de tânăr în viaţa publică. În 1948, ca elev, s-a numărat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER).
În 1956 a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR), organizată iniţial după modelul uniunilor naţionale ale studenţilor din ţările europene, ca organizaţii profesionale ale studenţilor.
A participat la mişcarea studenţească internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.
În anii 1967 – 1971, a fost ministru pentru problemele tineretului, după care, timp de şase luni, a fost secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.
Exclus din forumul central de partid, fiind acuzat de «deviere intelectualistă», a continuat să adopte o atitudine critică faţă de dogmele «revoluţiei culturale» şi atunci când a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, în anii 1971-1974, şi pe cea de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi, în anii 1974-1979.
Ion Iliescu îşi simte sfârşitul? Gestul care ridică multe semne de întrebare
Ca urmare, treptat, a fost îndepărtat din viaţa politică. În perioada 1979-1984 a lucrat la Consiliul Naţional al Apelor, iar în perioada 1984 – 1989 a fost directorul Editurii Tehnice.
S-a aflat în permanenţă sub urmărirea şi supravegherea organelor de Securitate, care au încercat să-l izoleze, să-l scoată din viaţa publică, să-i controleze şi să-i limiteze posibilitatea de comunicare.
În seara zilei de 22 Decembrie 1989, se află printre principalii fondatori ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi devine Preşedinte al CFSN, organism al puterii provizorii de stat şi, în acelaşi timp, un comandament ad-hoc având misiunea protejării şi consolidării victoriei revoluţiei.
În Comunicatul către ţară al CFSN, la elaborarea căruia a participat – şi pe care l-a prezentat la posturile de radio şi televiziune în noaptea de 22 Decembrie 1989 – sunt definite natura politică şi socială a transformărilor care aveau să marcheze ireversibil destinul României:
demolarea sistemului totalitar, a monopolului unui singur partid;
instaurarea democraţiei, a pluralismului politic, instituirea statului de drept;
construcţia societăţii civile, respectul demnităţii şi drepturilor omului;
garantarea libertăţii de expresie, de asociere şi manifestare;
reforma economică şi tranziţia la economia de piaţă, larga deschidere pe plan internaţional.
La sfârşitul lunii ianuarie, s-a numărat printre fondatorii formaţiei politice – Frontul Salvării Naţionale (FSN), din care s-au structurat, apoi, Partidul Democrat şi Partidul Democraţiei Sociale din România.
În perioada februarie-mai 1990 este Preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, organism nou creat care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat şi în care au fost incluşi reprezentanţii tuturor partidelor politice apărute imediat după revoluţie.
La 20 mai 1990 a fost ales Preşedinte al României, pe perioada Adunării Constituante, de doi ani, aşa cum se prevedea în Legea Electorală, conform căreia s-au organizat primele alegeri libere, după aproape o jumătate de secol de totalitarism.
La alegerile prezidenţiale din 11 octombrie 1992, primele alegeri organizate în conformitate cu noua Constituţie, a obţinut 7.297.551 voturi, – adică 61,5% din totalul de 11.910.609 voturi exprimate, marea majoritate a electoratului optând pentru programul său «Cred în schimbarea în bine a României».
În cursul primului mandat constituţional de şef al statului, priorităţile acţiunii sale au fost:
reconcilierea naţională, pactul social, conlucrarea tuturor forţelor politice pentru stabilitatea şi redresarea ţării, tranziţia spre economia de piaţă, reforma economică, protecţia socială, deschiderea spre lume.
Înscris în cursa prezidenţială din noiembrie 1996 pentru un nou mandat, cu programul «Să continuăm, împreună, schimbarea în bine a României», în turul al doilea al scrutinului electoral balanţa a înclinat în favoarea contracandidatului său.
Este ales senator şi conduce, de pe băncile opoziţiei în anii 1997 -2000, Grupul parlamentar al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR).
Conferinţa Naţională Extraordinară a Partidului Democraţiei Sociale din România (azi Partidul Social Democrat) din 17 ianuarie 1997, l-a desemnat preşedinte al PDSR, funcţie în care a fost reales la Conferinţa naţională din 20-21 iunie 1997.
În această calitate, a contribuit la reconstrucţia şi edificarea unui partid social-democrat modern, european.
În urma scrutinului din noiembrie-decembrie 2000, propus şi susţinut de PDSR, obţine un nou mandat prezidenţial cu programul intitulat «Aproape de oameni, împreună cu ei».
Este cel de al doilea mandat constituţional pe care Ion Iliescu îl îndeplineşte în cariera sa postrevoluţionară.
În decembrie 2004 este ales senator pe listele Partidului Social Democrat şi redevine liderul Grupului parlamentar PSD din Senat.
În declaraţia din 20 decembrie 2004, din ultima zi a celui de-al doilea mandat constituţional, Ion Iliescu a prezentat un bilanţ al perioadei 2001 – 2004 cuprinzând principalele realizări ale celor 4 ani:
consolidarea statului de drept şi a democraţiei, redresarea economică şi socială prin revenirea la principiul creşterii economice şi, pe această bază, ameliorarea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor;
reforme pentru modernizarea ţării şi accesul în lumea valorilor democraţiei şi ale progresului contemporan, integrarea europeană şi euro-atlantică, respectiv primirea României în NATO şi finalizarea cu success a negocierilorde aderare la UE şi, ca un corolar al tuturor demersurilor, reconcilierea naţională, pacea şi stabilitatea socială, debirocratizarea instituţiilor statului şi sporirea funcţionalităţii acestora, lupta împotriva corupţiei, consolidarea societăţii civile, implementarea spiritului comunitar european şi raportarea la valorile practice ale acestuia.
În 10 decembrie 2006 este ales cu unanimitate de voturi Preşedintele de onoare al Partidului Social Democrat (n.r. funcţie care în 2020 a dispărut de pe site-ul oficial al PSD)
Alte informaţii
Este căsătorit din 1951, soţia sa Nina Iliescu (Elena Şerbănescu – numele de fată, cu care s-a cunoscut în vremea studiilor liceale) fiind de profesie inginer, cercetător ştiinţific în domeniul coroziunii metalelor.
Foloseşte în mod curent în activitatea sa limbile franceză, engleză şi rusă.
În perioada anilor ’80 a fost preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe”, se arată pe blogul său, ioniliescu.wordpress.com.