Ce caută procurorii la Institutul de Urologie din Cluj? Pe mandat scrie DELAPIDARE

Surse judiciare susțin că mandatul de percheziție emis pentru cele două adrese, cea a Institutului de Urologie și Transplant Renal din Cluj Napoca și cea a clinicii private Lukmed, unde au descins procurorii DIICOT, se referă la comiterea infracțiunii de delapidare.

Aceleași surse judiciare susțin că, suma delapidată ar fi de 1.5 milioane de lei. Modul prin care s-ar fi comis această infracțiune are la bază o adevărată inginerie financiară și se referă la efectuarea de analize și proceduri medicale care țin de domeniul urologiei. ”Cei care se internau la clinica privată plăteau și pentru analizele medicale, dar acestea erau efectuate din fondurile Institutului de Urologie și Transplant Renal. Așa s-a comis infracțiunea de delapidare. Fondurile Institutului era, parțial, folosite în interesul clinicii private”, susțin surse judiciare.

În ultimii ani, exista o ”modă” prin care pacienții internați la Institutul de Urologie și Transplant Renal, cu diferite afecțiuni, erau transferați la clinica privată Lukmed, unde se efectuau diferite tratamente medicale. Potrivit managerului ICUTR, Silviu Moga, datoria acestei instituții doar către Lukmed, este de 500.000 de euro, acesta fiind și motivul rezilierii acestui contract.

Profesorul Mihai Lucan era șeful ICUTR Cluj dar și responsabilul medical la clinica privată din Cluj, Lukmed. Acesta nu a răspuns la telefon pentru a lămuri acuzațiile care i se aduc.

În perioada în care Mihai Lucan a fost șeful ICUTR, laboratorul de analize medicale a fost desființat. O perioadă, aceste analize au fost efectuate la un laborator privat iar mai apoi la laboratorul Spitalului Județean Cluj. La ambele instituții, au fost înregistrate datorii mari.