Ce căuta Consiliul Național Secuiesc în Spania: semnături pentru o inițiativă privitoare la regiunile din UE. Până acum avea astfel de semnături din Ungaria, România, Slovacia, Lituania, Croaţia şi Suedia.
Numărul de semnături necesar pentru iniţiativa cetăţenească europeană, lansată de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), privind protecţia regiunilor naţionale a fost strâns şi în Spania, a anunţat Balázs Izsák, preşedintele CNS, duminică, într-un comunicat. Spania este astfel cel de-al şaptelea stat membru UE în care se strâng aceste semnături
Ce căuta Consiliul Național Secuiesc în Spania? Semnături
Balázs Izsák spune că numărul susţinătorilor din Spania ai iniţiativei cetăţeneşti pentru regiunile naţionale a depăşit, duminică, cifra de 40.500. Astfel, teoretic, sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca iniţiativa cetăţenească să aibă succes.
Balázs Izsák a amintit că, în 2019, a fost lansată acţiunea de strângere a semnăturilor pentru iniţiativa cetăţenească intitulată „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi sustenabilitatea culturilor regionale”, pentru a deschide o poartă spre un nou câmp de luptă european.
Acum CNS a obţinut această încredere şi este gata să continue lupta, a scris Balázs Izsák. În acelaşi timp, preşedintele CNS a avertizat că organizatorii ar trebui să se concentreze pe adunarea unor semnături suplimentare în ţările în care a fost atins pragul necesar, unde, în urma autentificării acestora de către autorităţi, numărul de semnături riscă să fie mai mic decât pragul minim necesar.
„Trebuie să clădim o mişcare europeană”
„Trebuie să depunem eforturi suplimentare pentru a putea mobiliza alte regiuni naţionale din noi state, deoarece trebuie să clădim o mişcare europeană, iar succesul final al iniţiativei nu poate fi realizat decât prin forţa acestei mişcări”, se arată în comunicat.
Balázs Izsák a amintit faptul că, în luna mai 2020, au fost deja adunate cele un milion de semnături minim necesare pentru succesul iniţiativei cetăţeneşti, însă acestea trebuiau strânse din cel puţin şapte state membre UE, astfel că, acum, cu Spania, au fost strânse şi în cel de-al şaptelea stat.
Anterior, semnăturile au fost strânse în Ungaria, România, Slovacia, Lituania, Croaţia şi Suedia. Instituţia juridică a iniţiativei cetăţeneşti europene permite cetăţenilor Uniunii Europene să solicite direct Comisiei Europene să prezinte o propunere legislativă în domeniul său de competenţă.
Sursa: RADOR