Susținut de PNL, președintele Klaus Iohannis va fi contracandidat, în lupta pentru un nou mandat la Cotroceni, de liderul USR, Dan Barna. Potrivit surselor EVZ, Congresul Uniunii de sâmbătă îl va desemna pe Barna drept prezidențiabil, acesta urmând să intre în tandem cu Dacian Cioloș, liderul Plus, care va fi distribuit în rol de viitor premier

 

Conform unor surse de la vârful PSD, ministrul Eugen Teodorovici va fi, cel mai probabil, prezidențiabilul principalului partid de guvernământ, în condițiile în care acesta și-a anunțat intenția încă de la Neptun, beneficiind atât de sprijinul Vioricăi Dăncilă cât și de susținerea a numeroși baroni. La Cotroceni va candida și Călin Popescu-Tăriceanu, șeful ALDE, care și-a oficializat deja intenția.

O propunere veninoasă

Aceleași surse ne-au dezvăluit că grupările care o contestă pe Viorica Dăncilă susțin, în spatele ușilor închise, că premierul ar trebui să candideze la funcția supremă în stat, cu atât mai mult cu cât este și președintele partidului. În fapt, acest scenariu – promovat de Gabriela Firea, Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Codrin Ștefănescu ș.a.m.d. – urmărește preluarea partidului după un eșec al Vioricăi Dăncilă, deoarece niciun șef al PSD nu și-a mai păstrat funcția după ce a pierdut alegerile.

Premierul nu se teme

Viorica Dăncilă a declarat, joi, în cadrul unui interviu DCnews, că dacă partidul îi va cere să candideze la Cotroceni, cu titlul de „ultimă soluție”, ar accepta, însă a reiterat faptul că își dorește să susțină un candidat din interiorul PSD. Întrebată dacă exclude total să intre în competiția prezidențialelor, Dăncilă a răspuns: „Nu am luat încă în calcul acest lucru. Am considerat că voi merge cu un candidat, iar eu ca prim-ministru, președinte al Partidului Social Democrat, îl voi sprijini cu toate forțele, cu tot partidul astfel încât să câștige alegerile prezidențiale. Dar nu vreau să se creadă că sunt un om laș. Dacă partidul îmi va cere acest lucru și va crede că este singura soluție, atunci voi accepta ceea ce spune partidul. Dar, în acest moment, eu cred că este bine să avem un candidat și eu să sprijin acel candidat. Pentru noi este important să mergem cu persoana care are încrederea partidului, care va fi susținută de către toată organizațiile, care va crea acel val de încredere de care vorbim, atât din partea membrilor noștri, a simpatizanților, dar și a altor cetățeni. Dacă nu există altă opțiune care să ne ducă spre a merge în turul doi și spre a câștiga alegerile atunci nu voi face un pas înapoi”.

 

Profil de prezidențiabil

Întrebată despre profilul prezidențiabilului PSD, Viorica Dăncilă a răspuns cu generalități: „Vrem să avem un candidat care să maximizeze şansa PSD. Am pornit de la 22%, cu preşedintele arestat. Nu e uşor să recuperăm într-un timp scurt. Dar eu am încredere în activul nostru, în electoratul din România că vor face o alegere bună”. Totodată, Viorica Dăncilă a reiterat necesitatea remanierii guvernamentale, însă a evitat, ca de fiecare dată, să pună pe tapet nume și ministere.

Te-ar putea interesa și: