Senatorii din Comisia de apărare au decis, în ședința de marţi, să dea raport favorabil cu amendamente proiectului de lege care modifică Legea 346/2006 referitoare la numirea șefului Direcției Generale de Informații a Apărării (DGIA).
Unul dintre amendamentele adoptate de senatori prevede că numirea directorului general al DGIA este făcută de către ministrul Apărării, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), anunță Agerpres.
Amendamentul modifică prevederile proiectului de lege în forma adoptată de Camera Deputaţilor, care stabilea că şeful DGIA este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale.
Înainte de începerea dezbaterilor în comisie, Gabriel Leș, ministrul Apărării, a spus nu susţine varianta de numire a şefului DGIA de către preşedintele României, Klaus Iohannis.
"Noi mergem exact pe ceea ce este acum în vigoare. Nu susţinem (n.r. - numirea directorului DGIA de către preşedinte). Mergem, din punctul meu de vedere, pe o propunere normală, prin ordin de ministru şi cu avizul CSAT", a afirmat Leş.
Proiectul de lege va fi dezbătut de plenul Senatului, în calitate de Cameră decizională.