Ce ascund desenele copiilor

Alături de alte activităţi artistice, desenul conturează creativitatea micuţilor şi simţul lor pentru frumos, dar poate indica şi anumite probleme cu care aceştia se confruntă, susţin psihologii.

Aproape înainte de a rosti "mama", unii puşti pun mâna pe creion şi încep să mâzgălească forme. Iar psihologii sunt de părere că e sănătos pentru un copil să fie încurajat la "mâzgăleli".

"E important desenul pentru copii în măsura în care în istoria omenirii a fost important să ne exprimăm cumva, de unde avem şi desenele rupestre. Desenul e o caracteristică nativă şi atunci e bine să ne exprimăm prin asta şi noi cei mari, cu atât mai mult copiii", explică psihoterapeutul Andreea Dumitrescu.

Orice formă artistică de exprimare a puştilor va ajuta la formarea lor ca oameni şi le va impulsiona creativitatea. "Indiferent cum se exprimă, fie că o face prin dans, prin muzică sau desen, e absolut necesar pentru copil . Şi nu mă refer la cât de frumos desenează, cât la ce poate spune în mod creativ. Prin desen sunt încurajaţi să se exprime şi persoanele cu dizabilităţi, există terapeuţi care îi încurajează pe cei care suferă de anumite afecţiuni să se exprime astfel. Există şi o metodă folosită de terapeuţi, numită Quigley, prin care acesta desenează în acelaşi timp cu un copil, încurajându-l pe micuţ să vorbească despre ce desenează", mai explică psihoterapeutul.

Indicator al dezvoltării

Desenul poate fi un bun semnal pentru părinţi atunci când copilul ascunde anumite trăiri pe care nu le poate explica.

"Este important şi cum foloseşte culorile, dar nu atât desenul în cauză, cât cum desenează de exemplu personajele. Dacă îl desenează pe tată de cealaltă parte a casei, e ceva în neregulă. Desenul singur nu poate da însă o analiză completă a copilului, trebuie să fie dublată de alte metode şi discuţii cu el", adaugă Andreea Dumitrescu.

Totodată, desenul are mai multe funcţii care sunt adevăraţi indicatori în dezvoltarea copilului. Un astfel de indicator e modul în care ţine creionul, uşurinţa cu care desenează, gradul de îngroşare a liniilor, încadrarea spaţială.

"Putem sesiza dificultăţi ale copilului, erori în percepţia formelor, o slabă asimilare a funcţiilor cognitive ce se dezvoltă treptat în relaţie cu vârsta copilului sau o inhibiţie la nivel afectiv care reduce capacitatea copilului de a se exprima", descifrează psihologul Cristina Călărăşanu.

La fel de importantă e funcţia expresivă. Dându-i unui copil o anumită temă de la care să plece poţi scoate la iveală ceea ce simte.

"Desenele pot fi bogate în imagini, pline de obiecte sau de oameni, sau pot fi sărace, schematice, pustii. Pot fi relatarea unei acţiuni sau a unei povestioare sau pot fi statice. Culorile folosite pot fi vesele sau închise, poate fi o singură culoare sau pot fi suprapuse. Aspectul general poate fi ordonat sau haotic redând modul în care se structurează lumea internă a copilului", conchide Cristina Călărăşanu.

  • O carte de desen care îi ţine pe copii ocupaţi, le dă idei şi îi învaţă bazele desenului. Aceasta este oferta EVZ, în colaborare cu Editura Curtea Veche, pentru părinţii care vor să le facă micuţilor o surpriză. Cartea va fi distribuită miercuri, 1 iunie, cu ziarul "Evenimentul Zilei".