Ce amintiri are scriitorul Mircea Cărtărescu din prima zi de școală. A fost amenințat cu moartea de o fată. În plus, a primit și un pumn în față!

Ce amintiri are scriitorul Mircea Cărtărescu din prima zi de școală. A fost amenințat cu moartea de o fată. În plus, a primit și un pumn în față!

În acest an, școala a început mai devreme, dar acest mic amănunt nu l-a ajutat pe Mircea Cărtărescu să uite dureroasele amintiri din prima lui zi de școală. Se întâmpla în 1963…

Ca în fiecare toamnă, odată cu începerea noului an școlar, cel mai tradus scriitor român al momentului - Mircea Cărtărescu - își amintește, vrând-nevrând, despre prima lui zi de boboc. Adevărul este că primul contact cu școala comunistă a fost, pentru autorul volumului „De ce iubim femeile”, unul memorabil.

„Pe 16 septembrie 1963 a fost prima mea zi de școală. N-am s-o uit niciodată. Mai întâi, învățătoarea, o femeie în vârstă, care s-a pensionat în anul următor, ne-a înșirat câte doi în fața ușii clasei I C. Eram tare fericit. Mă gândeam: „Copiii ăștia necunoscuți au să fie colegii mei!” Cu mare drag l-am mângâiat pe umăr pe cel din fața mea. La care el s-a întors și mi-a tras un pumn în față, așa că prima zi de școală am petrecut-o cu buza zdrelită”.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

„Dacă treci de linia asta, îți rup capul!”

Continuarea poveștii lui Cărtărescu este savuroasă: „Tovarășa ne-a lăsat apoi să intrăm în clasă și ne-a așezat în bănci. Am uitat episodul cu pumnul repede, căci am fost pus lângă cea mai rea fată pe care am văzut-o vreodată (și am văzut destule fete rele până la vârsta mea!). De la-nceput, a tras o linie cu creionul pe mijlocul pupitrului: „Dacă treci de linia asta îți rup capul!” mi-a zis, literalmente”.

A avut nota scăzută la purtare

Finalul - demn de o comedie: „Apoi tovarășa a ieșit pe hol cu o altă învățătoare, spunându-ne „Să fiți cuminți!” S-a-ntors după câteva minute. Când am văzuto, i-am spus cu inima deschisă: „Eu am fost cuminte, tovarășa!” (n-am fost la grădiniță și nu știam regulile). La care ea: „De ce vorbești ne-ntrebat? În picioare!”. Și-am stat în picioare întreaga oră, prima mea oră de școală. În acel prim trimestru am avut 9 la purtare, deși eram cel mai cuminte copil imaginabil. Învățătoarea nu m-a uitat, căci prima impresie contează”.

Școala 2014: polițist, preot și Winnie-the-Pooh

Imagine de la deschiderea anului școlar 2014, postată pe Facebook de unul din părinții prezenți la ceremonie: preotul, diaconul care- i ține microfonul, polițistul de la rutieră, câteva învățătoare blazate și ursulețul Winnie the Pooh, căruia îi place mierea. Copiii sunt plictisiți de cuvintele preotului, în timp ce polițistul recitește mesajul pe care-l va transmite celor mici. Mai mulți comentatori de pe rețelele sociale au scris că imaginea „este de Ev Mediu” și este „prea multă Biserică” în școli. „Evul mediu avea decența și solemnitatea momentului public, sacramental. Aici e o scenă de Gargantua și Pantagruel”, s-a comentat, pe Facebook.