Potrivit motivării deciziei de arestare preventivă pentru 30 de zile a Curții de Apel București, Sorin Oprescu a încercat să impresioneze magistrații prin relatări din activitatea zilnică, că a făcut bine și că este un om de onoare, nu invers, așa cum susțin procurorii DNA. În plus, fusese avertizat de o serie de jurnaliști că o să fie arestat, dar nu i-a crezut până nu s-a întâmplat.
Arata că instanţa judecă o cauză a unei persoane în apropiere de sfârşitul vieţii profesionale. Consideră că a greşit de-a lungul timpului pentru ca a făcut atât bine, nu poate să accepte să rămână cu eticheta pe care domnii procurori doresc să i-o aşeze pe frunte, în sensul că este un om neonorabil. Precizează că a trăit 7 ani la Primăria capitalei între agonie şi extaz, aproape în fiecare zi venea câte o persoană să-l anunţe că va fi arestat a doua zi. Mai mult de vreo doi ani de zile îi dădea afară pe cei care începeau cu aceste probleme şi veneau cu asemenea zvonuri. La interpelarea instanţei, arata că în principal Rareş Bogdan venea cu „informaţii pe surse” de la DNA şi chiar şi domnul Guşă îi aducea asemenea zvonuri.
Legende urbane
Speră să aibă puterea să se apere împotriva acestor acuzaţii, se află la peste 40 de ani de viată profesională, în care nu i se poate reproşa nimic în legătură cu mita, în viaţa sa nu a luat mită, nu a făcut asemenea gesturi. Se susţine că „au vorbit între ei… s-au înţeles între ei”: or, toţi angajaţii primăriei, toţi inspectorii se adresează la modul „aşa a zis primarul”. Arata că a auzit zeci de legende urbane cum că ar fi proprietarul a jumătate din Bucureşti. De asemenea, arată că a fost întrebat de ce şi-a luat avocat şi a răspuns că nu şi-a luat avocat acum 2 luni, ci în urmă cu un 1 an de zile. Precizează că şi-a angajat avocat deoarece i-a fost frică să nu fie provocat, îi era teamă de delaţiuni. În ceea ce priveşte persoanele cu care lucrează, precizează că este o persoană apropiată de subalterni, dar nu a acceptat niciodată să fie folosit de oameni care sunt hoţi. De 7 ani vede cu proprii ochi că niciunei puteri politice nu i-a convenit că era independent, că nu avea stăpân, că nu i se dădeau ordine.
Avertizat de Petrache
Potrivit motivării instanței, în urmă cu 2 săptămâni, Petrache, preşedintele consiliului Judeţean Ilfov i-a spus că „i se pregăteşte ceva”, dar că nu marşează la asemenea chestiuni, după care a plecat: precizează că nu l-a crezut. Arata că zilnic citeşte peste 700 de acte, pleacă cel mai devreme la primărie la orele 21,30-22-23. Accentuează că nu a cerut niciodată bani, mită, nu a condiţionat, are peste 26.000 de angajaţi de care răspunde, mai mult a făcut controale şi i-a dat afară pe cei care nu au respectat legea. Nu a ştiut că Popa Bogdan Cornel ia mită, l-ar fi dat afară dacă ştia. În ceea ce o priveşte pe Oana Grigore, precizează că o cunoaşte de la Direcţia de Mediu din Primăria Municipiului Bucureşti, unde aceasta din urma este director, iar în aceasta calitate, a participat la desfăşurarea de evenimente legate de mediu la Palatele Brâncoveneşti. Precizează însă că Doamna Grigore Oana nu are legătură cu Popa Bogdan Cornel.
Reclamat de 220 de ori
Arata că de la începutul anului a „realizat” 220 plângeri penale, nu a ştiut de ele, i s-a dat neîncepere a urmăririi penale. Adaugă că i s-au făcut 110 plângeri pentru câini. Precizează că niciunul din controalele Curţii de conturi nu a sesizat nimic, nici auditul intern care la rândul sau a fost controlat de Curtea de conturi. Este obişnuit cu lupta politică şi după peste 40 de ani de muncă nu concepe că plece cu etichetă de om necinstit. Consideră că trebuia să fie nebun ca în condiţiile în care doi din directorii săi au fost reţinuţi, să se gândească cineva să ia mită. Încă o dată accentuează că nu a primit mită, doreşte să repună adevărul în drepturile alte istorice, să se afle adevărul. Un ultim aspect privind sondajele de opinie arată că imediat ce a fost clasat al doilea după preşedinte, s-a prezentat la domnul avocat pentru că ştia ce înseamnă asta.