Ce a făcut regina Elisabeta ca să se ascundă de Ceaușescu? Alta a fost culmea penibilului!

Ce a făcut regina Elisabeta ca să se ascundă de Ceaușescu? Alta a fost culmea penibilului!

Chiar dacă de la vizita lui Nicolae Ceaușescu în Marea Britanie au trecut mai bine de 42 de ani, presa britanică scrie și astăzi pe marginea acestui subiect. Întâlnirea la nivel înalt din iunie 1978 este amintită și în documentarul Inside the Crowd: Secrets of the Royals, difuzat recent de postul  ITV.

Cum primirea cu fast de care s-a bucurat dictatorul  român la Londra este astăzi extrem de jenantă pentru bătrâna regină, jurnaliștii britanici aduc în atenție lucruri mai puțin cunoscute din timpul vizitei de stat. Astfel, ocumentarul  amintește că regina, care ieșise să-și plimbe câinii prin grădinile Palatului Buckingham, s-ar fi ascuns în niște tufe pentru a evita să dea nas în nas cu nesuferitul oaspete.

Episodul straniu a fost relatat de jurnalistulul  Robert Hardman în timpul unei discuții cu Lordul David Owen, fostul ministru britanic de externe.  Jurnalistul a declarat că ideea de a se ascunde i-ar fi venit reginei  atunci când i-a văzut pe Elena și Nicolae Ceaușescu apropiindu-se și și-a dat seama că nu există niciun alt mod de a-i evita.

Potrivit lui Hardman, regina s-a gândit că „nu putea face față să vorbească oaspeților”, „așa că, pentru prima și singura dată în viața ei, s-a ascuns într-un tufiș din grădina Palatului”.Și fostul ministru de externe a râs în timp ce vorbea despre întâlnirea reginei cu Ceaușescu: "Regina era obișnuită să aibă oameni diferiți în preajmă, dar Ceaușescu a fost prea mult pentru ea. A spus că nu i-a plăcut acea vizită", notează ziarul britanic Independent.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar dacă, potrivit mărturisirilor pe care ea însăși le-a făcut jurnaliștilor și miniștrilor săi, regina Marii Britanii nu-l agreea deloc pe Nicolae Ceauescu, vizita de stat s-a desfăurat cu mare pompă. Mai precis, autoritățile britanice și regina  și-au dat toată osteneala să-l facă pe Nicolae Ceaușescu să se simtă minunat. Era, de altfel, un moment istoric, pentru că Ceaușescu era primul șef de stat comunist care făcea o vizită de stat în Marea Britanie.

Spionul care l-a trădat pe Ceaușescu a murit! Trimis în SUA cu o misiune ultrasecretă

Cel mai mare secret al Reginei a fost aflat! Bizarul mesaj codat din Familia Regală

Ca urmare, la venire, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost invitaţi să ia loc în trăsurile regale, care i-au dus până la Palatul Buckingham. Ceauşescu a călătorit alături de regina Elisabeta într-o caleașcă trasă de trei cai albi, iar  Elena Ceauşescu alături de ducele de Edinburgh.  A fost o onoare de care puţini şefi de stat au avut parte de-a lungul anilor.

Culmea penibilului a fost atinsă, însă, când semianaltfabeta Elena Ceauşescu a devenit Profesor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Londra Centrală, iar Institutul regal de chimie i-a conferit titlul de membru de onoare şi certificatul de chimist autorizat. La rândul său, Nicolae  Ceauşescu a primit în timpul vizitei în Marea Britanie  „Ordinul jartierei“, care avea să-i fie retras abia după câteva zile de la izbucnirea Revoluţiei din decembrie 1989.

Un lucru, cred, ar trebui să le fie amintit autorităților ritanice din acele vremuri. Dacă Ceaușescu le-a făcut o impresie foarte proastă, și românii au avut o reacție de repulsie față de regină și supușii ei, având în vedere pompa cu care l-au primit pe geniul din Scornicești.