Evenimentul Zilei > Sport > Ce a făcut Ion Ţiriac imediat după moartea lui Ceauşescu? S-a dus vestea în Europa
Ce a făcut Ion Ţiriac imediat după moartea lui Ceauşescu? S-a dus vestea în Europa

Ce a făcut Ion Ţiriac imediat după moartea lui Ceauşescu? S-a dus vestea în Europa

Încă din 1990, la doar câteva luni după lichidarea soţilor Ceauşescu, Ion Ţiriac acapara rapid prim-planul în România cu o decizie care spune multe despre personalitatea sa, element care a jucat un rol-cheie în ascensiunea lui în topul miliardarilor.

Într-un interviu acordat recent pentru Pro TV, cu ocazia Zilei Naţionale a României, Ion Ţiriac a dezvăluit că propriile papile gustative nu vor putea uita niciodată savoarea sarmalelor cu mămăligă. Printre preferinţele culinare se mai numără şi celebrii mici, nelipsiţi de pe grătarele românilor indiferent de anotimp.

„Nu poţi să te duci undeva fără să te gândeşti la sarmale şi la mămăligă. Adică n-ai cum! Cu tot respectul pentru foie gras şi caviar sau Dom Perignon… Nu, nu! Prefer sarmale, mămăligă, mititei, cozonacii cum îi facem noi. Acum vin aceste Sărbători şi fiţi atenţi, aveţi grijă!”, a spus Ion Ţiriac. Totuşi, o întâmplare din 1990, la puţin timp după ce Elena şi Nicolae Ceauşescu fuseseră executaţi la Târgovişte, arată că Ion Ţiriac prefera specialităţile culinare la evenimentele importante.

Meciul de Cupa Davis, România-Marea Britanie

Un exemplu în acest sens este meciul de Cupa Davis, dintre România şi Marea Britanie, organizat la Bucureşti în 1990 şi încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 2-3. „Îmi amintesc cum a organizat partidele de Cupa Davis de la București, în 1990, în săptămânile febrile ce au urmat morții lui Ceaușescu.

Ne-a invitat pe toți la o cină regală, cu cel mai fin caviar din Marea Neagră, fiind ofensat teribil când echipa britanică i-a comunicat că avea să rămână la hotel și să mănânce fasolea pe care și-o adusese de la Londra”, a dezvăluit jurnalistul britanic Neil Harman.

Ce a făcut Ion Ţiriac după moartea lui Ceauşescu?

Cu privire la organizarea acelui meci de Cupa Davis, Ion Ţiriac a rememorat cum a rezolvat o problemă ce părea de netrecut: „În 1990 am venit în țară în februarie și cei de la federație spuneau «nea Ioane, nea Ioane, n-avem unde să jucăm Cupa Davis». Faimosul nostru Progresul era o paragină din toate punctele de vedere.

Englezii nu au vrut să vină să joace, au zis că ne reclamă la ITF… Ori jucăm la ei, ori nu mai vin. Și era un trust de construcții, Carpați… I-am întrebat în cât timp pot reface baza. Au zis că o lună, ca să fie siguri că iese totul cum trebuie. A costat un milion de mărci. Eu n-am avut niciun merit, eu doar am plătit.”

Istoria României în Cupa Davis

România a jucat primul meci în Cupa Davis la 19 iulie 1922, chiar în Anglia, la Eastbourne, cu Indiile Engleze, confruntare care s-a terminat cu 5-0. Prima victoria a Tricolorilor avea să vină în 1928, la Bucureşti, cu Belgia (5-0). De asemenea, primul succes în deplasare a fost consemnat în 1959, la Cairo, cu Egipt (3-2).

În 1969, România devenea prima ţară din estul Europei care obţinea calificarea în finală. Această mare performanţă a fost repetată inclusiv în 1971-1972. România a jucat 76 de ani în Cupa Davis, fiind prezentă 14 ani în Grupa Mondială, iar cele mai importante reuşite pentru reprezentativa naţională sunt cele 3 finale jucate: 1969, Cleveland, SUA – România, 5-0; 1971, Charlotte, SUA – România, 3-2; 1972, Bucureşti, România – SUA, 2-3.

Printre cele mai importante victorii în Cupa Davis se regăsesc cele din 1969 – Londra: România – Marea Britanie, 3-2; 1971 – Bucureşti: România – Iugoslavia, 4-1; 1971 – Bucureşti: România – R.F. Germania, 5-0; 1977 – Bucureşti: România – Marea Britanie, 4-1.

În aprilie 2019, România învingea Zimbabwe cu 4-1 în primul tur din Grupa a II-a a zonei Europa-Africa, iar echipa era formată din jucătorii Florin Mergea, Horia Tecău, Dragoş Dima, Filip Cristian Jianu şi Marius Copil.

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: