Evenimentul Zilei > Sport > Ce a dus, de fapt, la conflictul Ana Maria Popescu-Eduard Novak: „A mai fost o situaţie.”
Ce a dus, de fapt, la conflictul Ana Maria Popescu-Eduard Novak: „A mai fost o situaţie.”

Ce a dus, de fapt, la conflictul Ana Maria Popescu-Eduard Novak: „A mai fost o situaţie.”

Luna trecută, scrimera Ana Maria Popescu a fost în prim-plan când a revenit de la Jocurile Olimpice şi a refuzat să-l salute pe ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, gest despre care a vorbit recent.

La revenirea în România, sportiva a fost întâmpinată la Salonul Prezidenţial al Aeroporului Internaţional Henri Coandă şi a susţinut o conferinţă de presă inedită, marcată de multe critici la adresa autorităţilor şi a presei.

La acea vreme, Ana Maria Popescu l-a criticat pe ministrul Tineretului şi Sporturilor, Eduard Novak. Acum, scrimera a dezvăluit că gestul nu a fost provocat doar de declaraţia ministrului, care  afirmase că Ana Maria Popescu nu ar fi reușit să-și adjudece aurul chiar dacă bugetul Federaţiei de Scrimă ar fi fost mai mare cu 5 milioane de lei.

„În momentul în care am aterizat şi am coborât din avion, pur şi simplu a fost un gest conştient. Am refuzat… Ceea ce nu am înţeles eu ulterior a fost faptul că toată lumea a fost revoltată că nu am strâns mâna domnului ministru Eduard Novak, care venise să mă întâmpine.

Dar nu mi-a reproşat nimeni că nu i-am salutat pe Violeta Beclea-Szekely, pe Roxana Bârlădeanu, pe Alexandru Epuran, oficiali care erau în acelaşi rând cu ministrul. A fost gestul meu de revoltă.

Ana Maria Popescu a reacţionat normal

Puteam să mă ascund ulterior în spatele regulilor sanitare, puteam să spun că m-am ferit, dar nu, mi-am asumat, a fost un gest pe care l-am considerat normal. Efectiv, m-am purtat normal, am reacţionat normal, fără niciun fel de filtru.

Între declaraţia domnului ministru şi aterizarea la Bucureşti a mai fost o situaţie, despre care cred că nu este cazul să mai discutăm, nu este publică şi aşa va rămâne. Nu a fost nimic personal, nu am discutat, a fost vorba despre altceva.

Vreau să se înţeleagă că nu am nimic cu omul Eduard Novak, a fost un gest de revoltă pe care am decis să-l fac atunci pentru că eu ştiu prin cât am trecut. Iar lupta mea, chiar dacă sunt contestată de unii oameni, este pentru cei care vin acum, pentru viitorul nostru, pentru viitorii campioni.

Eu ştiu că pe mine m-au motivat foarte mult lipsurile, frustrările, neajunsurile. În momentul în care am aterizat, m-am văzut pe mine la primele competiţii internaţionale îmbrăcând costume îngălbenite de vreme, adidaşii lipiţi cu leucoplast, am văzut episodul de când eu aveam 16 ani şi nu am făcut deplasarea la Campionatele Mondiale pentru că nu am avut o mie de dolari.

Din păcate, nu s-au schimbat aceste lucruri, suntem tot acolo”, a declarat Ana Maria Popescu la Digi 24. Ulterior, aceasta s-a referit şi la discursul de la aeroport şi a fost de acord că tonul folosit trebuia să fie altul. „Pentru mine, momentul s-a consumat atunci, la aeroport.

Au fost multe frustrări adunate de scrimeră

A fost momentul în care am dat frâu liber emoţiilor şi frustrărilor şi lucrurilor pe care eu le-am mai spus, dar nu au ajuns să fie auzite de toată lumea, a fost momentul în care am scos orice filtru, pentru că aşa am simţit.

Dacă este să-mi reproşez ceva de la acel moment este tonul, dar mesajul rămâne acelaşi în continuare pentru mine. Nu ştiu cum reuşesc, fără intenţie, să umbresc câte o medalie.

La JO de la Rio de Janeiro, după ce am câştigat medalia de aur, a fost lovitura aceea din săritură, care a părut un moment de inspiraţie, dar era o acţiune la care lucrasem ani la rând cu antrenorul meu şi a fost o acţiune pe care o încercasem şi cu care reuşisem să punctez şi în alte competiţii, dar care nu s-au văzut.

Nu le vedem la televizor… În momentul în care m-am întors în ţară, toată lumea vorbea de acea imagine, de acea lovitură din săritură, deşi noi eram cu medaliile de aur pentru care muncisem împreună 15 ani. (n.r. – s-a referit la momentul în care a  întrebat la aeroport «unde este Borcea?»)

În 2015, când împreună cu echipa eram într-o cursă nebună de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, participasem la Cupa Mondială şi ne întorsesem acasă cu o medalie de bronz, ceea ce pentru pretenţiile echipei din care făceam parte nu era nici mult, nici puţin lucru.

Explicaţii şi pentru presa din România

În momentul în care am aterizat şi s-au deschis uşile aeroportului, am văzut toate camerele posibile de la toate televiziunile din România şi nu am înţeles în primă fază, ne-am speriat, nu am înţeles de unde acest interes pentru scrimă, brusc, moment în care unul dintre jurnaliştii de sport care venise să ne întâmpine pe noi ne-a spus «staţi liniştite, ceilalţi îl aşteaptă pe domnul Borcea, care trebuie să se întoarcă de nu ştiu unde!» La asta am făcut referire”, a precizat Ana Maria Popescu.

Altfel, Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la JO de la Tokyo, a subliniat că vrea să finalizeze proiectul construirii unei săli de scrimă. Totodată, ea îşi va continua activitatea de sportivă cel puţin până la finalul anului.

În ceea ce priveşte o eventuală carieră de antrenoare, Ana Maria Popescu a spus: „Sunt de părere că nu toţi sportivii care au avut rezultate notabile în carierele lor pot deveni antrenori fel de buni.

Eu am avut o singură experienţă de acest gen. Într-un cantonament în Bulgaria, am avut sub comandă o sută de copii din peste 25 de ţări, eu împreună cu o întreagă echipă.

Am jucat rolul antrenorului timp de o săptămână şi a fost cea mai grea săptămână din întreaga mea carieră. Meseria de sportiv este cea mazi uşoară, dar cea de antrenor implică mult mai mult.”

 

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: