Schimbări majore în învățământ. Prima decizie a Comisiei de „Tăiat Hârtii”

Schimbări majore în învățământ. Prima decizie a Comisiei de „Tăiat Hârtii”

La puțin timp de la instalarea în fotoliul Ministerului Educației și Cercetării, Monica Anisie a venit cu o primă inițiativă de debirocratizare a sistemului de învățământ românesc. Astfel, aceasta a înființat Comisia de „Tăiat Hărtii”.

În acest sfârșit de săptămână, membrii Comisiei de „Tăiat Hârtii” s-au întâlnit pentru a discuta despre propunerile care le-au fost trimise de cadre didactice din toată țara. În urma anunțului făcut de Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, pe site-ul special pus la dispoziție, au fost trimise numeroase propuneri de debirobratizare a învățământului românesc. Printre cele mai îndrăznețe propuneri se numără simplificarea condicii de prezență, eliminarea planificărilor, dar și a diferitelor procese verbale încheiate în urma desfășurării unei activități.

Se modifică condica de prezență

Surse din cadrul ministerului au declarat pentru EVZ că în aproximativ o săptămână, rezultatele discuțiilor comisiei vor fi prezentate într-un raport care va fi făcut public. Una dintre propunerile care a trecut de această comisie este simplificarea condicii de prezență. În momentul de față condica de prezență a profesorului presupune a fi scris pentru fiecare oră și conținutul lecției pe care o va face. Ocupă destul de mult timp completarea acesteia și este un lucru destul de formal. Se va schimba practic formatul condicii de prezență și se va transmforma într-o condică de pontaj, așa cum prevede și Codul Muncii. Tototdată, comisia a decis ca la întâlnirile profesorilor cu părinții, cadrele didactice nu vor mai face procese verbale în urma acestora, dar se va realiza o listă de prezență, căci există nevoia de a justifica faptul că a avut loc o întâlnire, o activitate. În schimb, propunerea de eliminare a planificărilor nu a trecut de comisie.

Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, „inaugurând” Comisia de „Tăiat Hârtii”

Raportul va conține și recomandări

Raportul Comisiei de „Tăiat Hârtii”, pe lângă documentele care vor fi eliminate sau modificate din sistem, va conține și niște recomandări, au mai dezvăluit sursele din minister pentru EVZ. Recomandările din raport fac referire la acele situații în care nu sunt neapărat prevăzute acte normative, dar se realizează diferite hârtii pentru a fi acoperiți profesorii, din dorința de a nu-și asuma responsabilitatea, sau doar pentru a dovedi că au susținut activități, și să poată să fie scoase atunci când teoretic ar apărea diverse suspiciuni. Din grupul de lucru au făcut parte profeosori de la învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, învățământ special, particular, dar și persoane din zona inspectoratelor, din zona Ministerului Educației și Cercetării sau a sindicatelor din învățământ. „Unele hotărâri vor intra în vigoare prin ordin de ministru, pentru altele va fi nevoie de modificarea Legii Educației, fie prin Ordonanță de Urgență, fie prin aprobarea în cele două camere ale Parlamentului”, au mai precizat sursele din minister.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Nu este un demers ușor, pentru că în comunitatea noastră, a cadrelor didactice, „hârtia" a fost ridicată în timp la mare rang, dar am mare încredere că vom readuce normalitatea în sistemul educațional și din această perspectivă”, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.