Ce-a ajuns România: Cătălin Voicu, naşul Mafiei din Justiţie, îl concediază pe preşedintele ţării

Ce-a ajuns România: Cătălin Voicu, naşul Mafiei din Justiţie, îl concediază pe preşedintele ţării

Cătălin Voicu, individul care demola statul de drept cu dosarele sale trafi cate la cel mai înalt nivel din Justiţie - pe sute de mii de euro -face acum dreptate în Parlament. "Purificare! ANI e un căcat, tot la Parchet trimite dosarele şi acolo le omorâm, lasă-le dracu", afirma în gura mare senatorul PSD, care vorbea deschis de o reţea de influenţă care să subjuge Internele, Parchetele şi Înalta Curte, indiferent dacă PSD ar fi fost la Putere sau în Opoziţie. Demantelarea reţelei Voicu, operată în 2009, a fost unul dintre cele mai importante dosare de corupţie din ultimii 20 de ani. Astăzi, Voicu, senator PSD, continuă să facă legi în Parlament şi a votat suspendarea duşmanului său, Traian Băsescu.

"Ascultă-mă un pic! Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea", este una din replicile celebre ale lui Cătălin Voicu. Scandalul de corupţie în care era implicat senatorul PSD a izbucnit în 2009. Interceptările telefonice realizate de SRI au devăluit reţeaua lui Cătălin Voicu: magistraţi, poliţişti, politicieni şi oameni de afaceri. "Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată reţeaua din România! Acu', dacă pierdem alegerile, reţeaua e în funcţiune (...). Până acum n-am ministeru' asta, înţelegi? Ai reţea, rezişti ca să facem gherila urbană", îi explica Voicu colegului său -parlamentarul PSD Alexandru Mazăre. Senatorul PSD se lăuda că poate rezolva dosarele penale ale baronilor PSD şi cele comerciale ale sponsorilor. Odată ajuns la şefia Ministerului de Interne, Cătălin Voicu vedea o nouă ordine în Justiţie. Oamenii săi erau puşi la şefia inspectoratelor de poliţie, a Parchetelor şi instanţelor. "Purificare! Nu mai e DNA, Direcţia de Crimă Organizată şi Anticorupţie! Am demult proiectul ăsta în cap. L-ai adus pe Miclescu de la pensie, l-ai pus acolo, ai terminat, e fiară!", exclama Cătălin Voicu. "Şi ANI e o instituţie fără nicio forţă juridică, e un căcat. Tot la Parchet ţi le trimite, şi acolo le omorâm, lasă-le dracu'!", se mai lăuda senatorul PSD. Astfel, erau anihilate ANI, DIICOT şi DNA. Obsesia Băsescu Parlamentarul PSD îi ameninţa pe cei care l-ar fi putut trăda. "Să-ţi fie foarte clar: dacă-mi tăvăleşti numele acuma, să mă prindă Băsescu, să arunce cu căcat pe piaţă, că intervin, că fac, că dreg, reţine un singur fenomen - te duci jos", îl ameninţa Cătălin Voicu pe omul de afaceri Marius Locic. Senatorul PSD trăia într-o teamă continuă faţă de preşedintele României. Procurorii DNA arată cum Cătălin Voicu trecea şpăgile drept contracte de consultanţă avocaţială. "Eu n-am nevoie de un leu şpagă. Băsescu s-ar putea... Bănuiesc că aţi văzut că e obsedat. Vă dau un sfat, ca la un frate. Un contract între mine şi dumneavoastră legal, acoperă", încerca să-şi acopere şmenurile, Cătălin Voicu. Nemulţumit că n-a putut corupe completul Senatorul PSD îşi vărsa furia pe preşedintele României şi în discuţiile pe care le avea cu legătura sa de la Curtea Supremă, judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei Civile. Atunci când magistratul l-a sunat să-l anunţe că a pierdut procesul pentru care Cătălin Voicu a intervenit, acesta a cedat nervos. Scena este demnă de nuvelele lui Ion Luca Caragiale. "Asta-i România lui Traian Băsescu, înţelegeţi? Bani, şantaj, asta- i crima organizată, nu automatu' pe stradă! Că-ţi vine să ieşi cu arma în mână la un moment dat pe stradă, să nu mai ţii cont de nimic. Că nici în '89 nu au fost abuzuri şi atrocităţi, domne, şantaj pe faţă", a izbucnit, supărat, parlamentarul. "Dacă mă duc acolo (ministru de Interne - n.r.), în trei ani fac toată reţeaua din România. Ai toată Justiţia în mână." CĂTĂLIN VOICU, senator PSD "Purificare! ANI e un căcat. Rezolvăm tot la Parchet", era visul dement al celui care voia să supună toată România în faţa unei reţele Voicu a intrat cu TAB-ul în revoluţionari

Cariera politică şi militară a lui Cătălin Voicu este strâns legată de patru persoane cu influenţă foarte mare în statul român: fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, şi generalul (r) SPP Dumitru Iliescu.

Ultimul l-a promovat în structurile SPP şi i-a asigurat un loc în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Ion Iliescu l-a avansat la gradul de general, l-a decorat de mai multe ori şi l-a angajat consilier la Administraţia Prezidenţială. Cât timp PDSR a fost în opoziţie, Dumitru Iliescu şi Cătălin Voicu au fost parteneri şi au înfiinţat o firmă de protecţie şi pază, un adevărat serviciu privat de informaţii. În 2000, la al doilea mandat al lui Ion Iliescu, Voicu a revenit consilier prezidenţial la Cotroceni şi a fost reconectat la pârghiile puterii. A reprimat Revoluţia pe 21 decembrie

Ne puteți urmări și pe Google News

În Parlamentul României a ajuns, în 2004, cu ajutorul lui Viorel Hrebenciuc. A fost ales deputat într-o circumscripţie din Bacău. În 2008, este ales senator în sectorul 5, circumscripţie aflată în subordinea liderului PSD, Marian Vanghelie.

Acensiunea fulminantă a lui Cătălin Voicu a început în decembrie 1989. Avea 24 de ani şi activase ca ofiţer în anturajul lui Nicu Ceauşescu, de care s-a lipit la Sibiu, unde a terminat Transmisiuni. În noaptea de 21 decembrie, Regimentul 3 Mecanizat, din care făcea parte, a reprimat brutal revoluţionarii din Piaţa Universităţii. TAB-urile au spart baricada improvizată din dreptul Hotelului Intercontinetal. La conducerea regimentul se aflau trei ofiţeri: Ionel Marin, Dumitru Iliescu şi Gabriel Nagy.

Generalul (r)-magistrat Dan Voinea, unul dintre procurorii care au anchetat Revoluţia din decembrie 1989, şi-a amintit că primele informaţii certe despre activitatea lui Cătălin Voicu, la Revoluţie, apar din data de 22 decembrie 1989.

"A venit la Procuratura Generală şi a spus că a primit ordin să-l apere pe procurorul general Nicolae Popoviciu. Aşa a început să aibă primele relaţii cu judecătorii şi cu procurorii", a rememorat Dan Voinea. Pe 9 ianuarie 1990, Gheorghe Robu este numit procuror general al României, iar Cătălin Voicu este promovat aghiotantul acestuia. "ANI e o instituţie fără nici o forţă juridică, e un căcat. Tot la Parchet ţi le trimite şi acolo le omorâm, lasă-le dracu'." CĂTĂLIN VOICU, interceptări SRI

Foto-document cu Cătălin Voicu văzând lumina zilei după mai bine de un an de arest preventiv. A revenit rapid la tupeul şi la greutatea dinaintea arestării FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Scadenţa, în toamnă Pe 1 iunie 2012, senatorul PSD Cătălin Voicu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare de trei judecători ai instanţei supreme. În aceeaşi cauză, oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic au primit câte patru ani cu suspendare, respectiv cu executare, sub acuzaţia de cumpărare de influenţă. Fostul judecător suprem Florin Costiniu s-a "pricopsit" cu patru ani de închisoare cu suspendare sub acuzaţia de complicitare la trafic de influenţă. DNA a făcut recurs la acestă decizie, considerând pedepsele prea mici. Instanţa supremă nu a stabilit încă termenul de judecată la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În martie 2010, demnitarul a fost arestat preventiv şi a stat închis un an şi patru luni, ulterior fiind cercetat în libertate. Potrivit procurorilor, în 2009, Voicu ar fi primit de la Căşuneanu 250.000 de lei şi 200.000 de euro pentru a interveni la diferiţi magistraţi de la ÎCCJ, prin intermediul lui Florin Costiniu, pentru a câştiga mai multe procese pe care acesta le avea pe rolul instanţei. Citiţi şi:

  • REPORTAJ DE LA SUSPENDARE. Detaliile ascunse din Parlament dezvăluite de EVZ |FOTO
  • Suspendarea unui preşedinte, între budă şi bufetul Parlamentului
  • Băsescu iese la luptă!
  • Stenogramele Voicu, momente memorabile. "Mie îmi tremură picioarele acuma. Să trăiţi, să trăiţi, să trăiţi!"