Judecătorii Curții Constituționale au admis marți sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica, situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Arges, de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Cu toate acestea, Ministerul Culturii a semnat, în urmă cu două săptămâni, contractul de vânzare-cumpărare prin care a preluat „Vila Florica”.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, judeţul Argeş, de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale sunt neconstituţionale.
Pentru pronunțarea acestei soluții, Curtea a constatat că legea examinată are un caracter individual, fiind adoptată în considerarea unui singur caz prestabilit, respectiv pentru achiziţionarea unui imobil, şi nu în vederea aplicării ei unui număr nedeterminat de cazuri concrete. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală, fără a putea avea caracter individual. Totodată, Curtea a mai constatat că Parlamentul, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, precum şi prerogativele sale constituţionale, prevăzute de art.1 alin.(4), respectiv art.61 alin.(1) din Constituţie. Curtea a mai reţinut că legea criticată contravine art.4 alin.(2) şi art.16 alin.(1) şi (2) din Constituţie, cu referire la principiul constituțional al egalității în drepturi.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.
Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, motivează CCR, într-un comunicat de presă.
Pe 2 noiembrie, șeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş, de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
În martie, Ionuţ Vulpescu, ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale la acea vreme, a anunţat că instituţia vrea să îşi exercite dreptul de preempţiune pentru Ansamblul Brătianu - vila Florica din judeţul Argeş.