BOMBA de la CCR! Sesizarea PNL și USR, privind modificarea Legii CSM, a fost RESPINSĂ ca INADMISIBILĂ
Editura Evenimentul si Capital

BOMBA de la CCR! Sesizarea PNL și USR, privind modificarea Legii CSM, a fost RESPINSĂ ca INADMISIBILĂ

Autor: | | 1 Comentarii | 7417 Vizualizari

Sesizarea formulată de PNL şi USR în legătură cu proiectul care modifică legea 317/2004 a fost marți respinsă de Curtea Constituțională, ca fiind inadmisibilă.

CCR a decis reprogramarea pronunțării asupra sesizării președintelui Klaus Iohannis pe aceeași lege.

Președintele Iohannis a sesizat, pe 6 iulie, Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Șeful statului a reclamat faptul că, după ce a fost trimisă spre reexaminare, Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea dedusă controlului de constituționalitate în forma transmisă inițial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare.

Iohannis a contestat faptul că după ce a fost trimisă legea spre reexaminare, aceasta trebuie să intre din nou în procedură parlamentară și dezbaterea să fie reluată în limitele cererii de reexaminare.

„În opinia noastră, nici din dezbaterile Plenului Senatului nu rezultă o asemenea împrejurare, câtă vreme în cadrul acestora discuțiile s-au purtat în jurul unor aspecte procedurale, iar raportul comisiei sesizate în fond nu cuprindea nicio motivare a rațiunii respingerii cererii de reexaminare. (...) În Plenul fiecăreia dintre cele două Camere au existat dezbateri, însă acestea nu au vizat motivele cererii de reexaminare, ci tocmai acest viciu de procedură, respectiv imposibilitatea de a depune amendamente și inexistența motivelor pentru respingerea cererii de reexaminare. În concret, în absența motivelor ce justifică respingerea punctuală a criticilor formulate de Președintele României, actul a cărui reexaminare s-a solicitat nu a beneficiat de o reală reexaminare. De aceea, se poate susține că în realitate, în lipsa unei dezbateri specializate limitate la motivele de reexaminare, nu a fost supus la vot actul normativ reexaminat, ci a fost supus la vot, pentru a doua oară, însuși actul normativ a cărui reexaminare s-a solicitat".

"Drept consecință, prin adoptarea legii de modificare și completare a Legii nr. 317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii în modalitatea realizată de legiuitor, sunt încălcate art. 1 alin. (5), ale art. 64 alin. (4) și ale art. 147 alin. (4) din Constituția României. În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin modul în care a fost adoptată, este neconstituțională", precizează textul.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate