Curtea Constituţională a României (CCR) subliniază, în motivarea deciziei prin care a admis, parţial, sesizarea privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse Statutului judecătorilor şi procurorilor, că răspunderea patrimonială pentru eroarea judiciară revine în primul rând statului, care se poate îndrepta ulterior numai împotriva magistratului care şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, transmite Agerpres.
„Legiuitorul trebuie să adopte o reglementare care, pe de o parte, să acopere toate domeniile dreptului, alegerea sa neputând viza, în mod selectiv, unul sau altul dintre aceste domenii, astfel cum pare a rezulta din noua formulă redacţională a art.96 alin.(4) din Legea nr.303/2004, iar, pe de altă parte, să releve o îndepărtare deosebit gravă de la exigenţele legii, însoţită de o anumită gravitate/intensitate a încălcării astfel realizate. Nu în ultimul rând, Curtea subliniază faptul că răspunderea patrimonială pentru eroarea judiciară incumbă în primul rând statului, care se poate îndrepta numai împotriva magistratului care şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă pentru a-şi recupera sumele de bani deja plătite, răspunderea patrimonială a acestuia fiind, aşadar, una subsidiară şi indirect”, se arată în motivarea CCR.
Conform documentului, la definirea erorii judiciare au fost preluate considerentele dintr-o decizie anterioară a CCR, care însă că nu corespund unei opere de legiferare.
„Curtea nu poate să se substituie legiuitorului în sensul de a oferi expresia normativă exactă a erorii judiciare, în schimb, îi poate stabili elementele structurale, astfel cum a procedat în decizia antereferită. Legiuitorului îi revine, în schimb, obligaţia de a stabili, din punct de vedere normativ, ipotezele pe care le consideră a fi erori judiciare. (...) Curtea constată că legiuitorul nu s-a preocupat să dea o valoare normativă corespunzătoare considerentelor din decizia Curţii Constituţionale, ci s-a mărginit să le preia tale quale în cuprinsul legii”, se precizează în motivare.
CCR a mai reţinut că o legea este adoptată pentru a fi aplicată, nu pentru a conţine principii generale, iar ulterior să se adopte o altă reglementare care să le concretizeze, iar aceasta ar trebui să fie şi abordarea cu privire la eroarea judiciară.
„Referirile din forma propusă pentru art. 96 alin.(4) din Legea nr.303/2004 la Codul de procedură penală, Codul civil şi Codul de procedură civilă sunt la fel de generale, neputându-se cunoaşte care dintre încălcările normelor de drept material sau procesual produc vătămări grave ale drepturilor/libertăţilor persoanei. În acest context, legiuitorul trebuie să detalieze cu privire la normele care pot da naştere unor asemenea vătămări şi să stabilească nivelul de intensitate al încălcării pentru a evita reluarea judecării unei cauze, soluţionate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. În caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii lucrului judecat şi, implicit, securităţii raporturilor juridice element component al securităţii juridice prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie”, mai arată CCR.
CCR a admis parţial, pe 19 aprilie, sesizarea formulată de PNL, USR şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la modificările aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.