CCR discută pe 18 iulie sesizarea Instanţei supreme în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, au precizat miercuri.
Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis marţi să sesizeze CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, scrie Agerpres.
„Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin Hotărârea nr. 7 din 19 iunie, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară”, se preciza într-un comunicat de presă transmis de ÎCCJ.
Instanţa supremă susţine că noile reglementări transformă recursul dintr-o cale extraordinară de atac "într-o veritabilă cale ordinară de atac".
„În concepţia Codului de procedură penală, recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, exercitabilă împotriva hotărârilor penale definitive, pentru motive 'substanţiale şi imperioase' care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În contradicţie cu natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac, completarea dispoziţiilor art. 438 C. proc. pen., prin introducerea alineatelor (l1) şi (l2), transformă recursul în casaţie într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuţie hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele de apel. Reconfigurarea cadrului legal al recursului în casaţie, în special prin introducerea în sfera cazurilor de recurs în casaţie a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 partea finală C. proc. pen. ('când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată"), a dispoziţiilor art. 438 alin. (1') pct. 3 C. proc. pen. ('când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului") şi a dispoziţiilor art. 438 alin. (I1) pct. 4 C. proc. pen. ('când s-a comis o eroare gravă de fapt"), precum şi prin introducerea dispoziţiilor art. 438 alin. (I2) C. proc. pen., transformă recursul în casaţie într-un 'apel deghizat', în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului”, se precizează în sesizare.