CCR va lua în dezbatere pe 20 iunie sesizarea PNL privind invalidarea mandatului lui Liviu Dragnea, deoarece liderul PSD este condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni în cadrul derulării unui proces electoral. Liberalii consideră că acest aspect este neconstituțional, motiv pentru care au solicitat invalidarea mandatului de deputat al președintelui social-democraților.
”PNL solicită Curții Constituționale invalidarea mandatului de parelamentar pentru Liviu Dragnea. Infractorul șef din fruntea Camerei Deputaților se află în ultimele zile într-un delir anticonstituțional și trebuie oprit”, a anunțat prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan, potrivit Mediafax.
În sesizarea liberalilor se arată că punctul 4, al paragrafului 35 din anexa, parte integrantă, a Hotărârii nr.122 din 21 decembrie 2016 a Camerei Deputaților referitor la validarea mandatului lui Nicolae-Liviu Dragnea este neconstituțional deoarece încalcă dispozițiile art.1 alin.(5) și ale art.70 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României.
”Camera Deputaților, în cazul reflectat la pct.4 al paragrafului 35 din Hotărârea Camerei Deputaților nr.122 din 21 decembrie 2016, avea obligația regulamentară să se pronunțe prin vot asupra invalidării mandatului de deputat al domnului Nicolae-Liviu Dragnea deoarece acesta era condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni în cadrul derulării unui proces electoral, cauză expresă de invalidare a mandatului prevăzută de art. 7 alin.(3) teza II din Regulamentul Camerei Deputaților. Este de menționat, totodată, că acestuia i-a fost interzis, din anul 2015 prin hotărârea judecătorească de condamnare rămasă definitivă, exercițiul drepturilor electorale (dreptul de vot și dreptul de a fi ales) pentru o perioadă de 4 ani de zile. În concluzie, vă solicităm să constatați, pentru motive intrinseci, că dispoziția punctului 4 din paragraful 35 „circumscripția electorală nr.35 județul Teleorman, din anexa, parte integrantă, la Hotărârea Camerei Deputaților nr.122 din 21 decembrie 2016, privind validarea mandatului de deputat al domnului Nicolae-Liviu Dragnea este neconstituțională deoarece încalcă dispozițiile art.1 alin.(5) coroborat cu dispozițiile art.70 din Constituția României”, se arată în sesizarea PNL.