CCR analizează sâmbătă contestația pe tema noului Guvern. Vezi ce spun specialiştii în drept constituţional

Curtea Constituţională a României (CCR) nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, au declarat în această dimineață doi dintre judecătorii Curții.

UPDATE 1. "Vom analiza sesizarea primită sâmbătă la ora 10,00", ne-a declarat președintele CCR, Augustin Zegrean. "Este o situaţie absolut nouă, astfel de situaţii nu am mai avut. Sigur, am să vă spun imediat ce stabilim un termen. Săptămâna aceasta, zilele sunt toate pline. Astăzi avem şedinţă de la 10.00, mâine avem şedinţă toată ziua. Vineri, în general, nu se ţin şedinţe. Or, nu putem până vineri. Nu ştiu cum am putea vineri să stabilim. Ar trebui să şi citim dosarul", a spus Augustin Zegrean. Întrebat  dacă este posibil să cadă Guvernul în urma analizării sesizării referitoare la Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului, Zegrean a spus: "Să dăm noi jos Guvernul? Nu, nu facem noi asta. Numai Parlamentul poate să dea jos Guvernul". Președintele Curții a ţinut să menţioneze că au fost şi alte ţări care au rămas fără Guvern pentru o perioadă.

"Vedeţi că au fost ţări care... De exemplu, Belgia, un an jumătate nu a avut Guvern şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia", a arătat Zegrean.

Întrebat dacă, în cazul în care efectele hotărârii privind noua componenţă a Guvernului sunt suspendate, Guvernul Ponta II rămâne în vigoare, Zegrean a spus că da, pentru că  acest guvern nu a fost demis. Şi judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a spus că CCR nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid. Gheorghe Iancu: Ponta ori demisionează, ori vine cu un alt program Fostul Avocat al Poporului, Gheorghe Iancu, a declarat pentru Evz că în cazul în care contestația formulată de PMP și PDL va fi acceptată de Curte, programul de guvernare trebuie modificat. Potrivit acestuia, Ponta este obligat să-și angajaze răspunderea pe un nou program care să cuprindă și nouă puncte din acordul politic semnat de liderii USD, care nu sunt prevăzute în programul de guvernare din 2012.  Potrivit fostului Avocat al Poporului, Victor Ponta ar trebuie fie să demisioneze, fie să-și angajeze răspunderea pe un alt program de guvernare, așa cum prevede articolul 114 din Constituție. Articolul menționat prevede la alineatul 1 că "Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege". Ioan Stanomir:"Dacă se va constata existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, consecințele pot fi însemnate pentru Guvernul Ponta III" "Este un demers al Opoziției care vizează clarificarea unui eveniment constituțional de cea mai mare importanță. Dacă se va constata existența unui conflict juridic de natură constitutională, consecințele pot fi însemnate pentru Guvernul Ponta III. Conflict constituțional între Parlament și Guvern. Sesizarea nu a venit de la președinte, ci de la membrii Legislativului care acuză neregularități și solicită Curții clarificări cu privire la procedura de investire a unui cabinet cu un program, se pare, nou, fără un vot explicit pe această temă", a declarat pentru EVZ profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir.. Întrebat care ar putea fi consecințele pentru Guvernul Ponta III, în cazul în care Curtea Constituțională a României va constata că există un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, profesorul constituționalist Ioan Stanomir a precizat: "Consecințele însemnate pentru Guvernul Ponta III pot fi: fie depunerea mandatului, fie asumarea răspunderii pe noul program de guvernare". USD nu intenționează deocamdată să vină cu un alt program În urma unei ședințe  care a avut loc dimineață la Guvern, liderii USD au stabilit să aștepte decizia CCR pe sesizarea PDL privind hotărârea de marți a Parlamentului și să nu fie asumată raspunderea pe un nou program de guvernare.

PDL şi PMP arată, în sesizarea depusă la CC, că programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel că hotărârea privind modificările din Guvern aprobată de plenul reunit marţi este neconstituţională.

Liderul deputaţilor PDL, Gheorghe Tinel, a declarat, miercuri, că sesizarea la Curtea Constituţională semnată de 37 de deputaţi PDL şi 15 parlamentari neafiliaţi după validarea de către Parlament a Guvernului a fost înregistrată marţi noaptea.

CITIȚI ȘI:
  • PMP şi PDL au sesizat CCR cu privire la neconstituționalitatea validării în Parlament a noului Guvern