Astfel, potrivit deciziei CCR, urmează a fi rejudecate dosarele soluţionate în primă instanţă, care nu au sentinţe definitive. La câteva ore de la pronunțarea deciziei, fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu a făcut declarații explozive: Curtea Constituțională a amânat de patru ori decizia asupra completurilor specializate, suficient ca, între timp, Liviu Dragnea să fie condamnat de Instanța supremă. „ Liviu Dragnea a ridicat

o excepţie de nelegală compunere a completului de 3, care i-a fost respinsă. Ca urmare a respingerii, el a făcut sesizarea de neconstituţionalitate. Părerea mea este că Înalta Curte s-a grăbit să judece, în loc să aştepte decizia Curţii Constituţionale. El acum are şi motive de revizuire şi motive de contestare în anulare. Eu nu cred că ţinta a fost băgarea lui Dragnea la puşcărie. Ţinta a fost mai mult dispariţia de pe scena politică a lui Dragnea”, a declarat Lăzăroiu.

Iată principalele procese de corupție care nu au decizii definitive și, drept urmare, intră sub incidența rejudecării, în urma deciziei de săptămâna aceasta a Curții Constituționale:

● Darius Vâlcov (8 ani și 9 luni închisoare – Dosarul tablourilor ascunse)

● Mihail Vlasov (9 ani și 10 luni– dosarul „Abuz de funcție la Camera de Comerț și Industrie)

● Sebastian Ghiță (achitat la fond – dosarul de șantaj, disjuns din cel cu șefii de la Parchetul și Poliția Prahova)

● Neculai Onțanu (achitat/prescrierea faptelor – Dosarul fraudelor cu terenuri la Primăria Sectorului 2)

● Radu Mazăre (9 ani și 10 luni – Dosarul Polaris)

● Nicușor Constantinescu (15 ani de închisoare (Dosarul perdelelor forestiere)

● Andreea Cosma (4 ani închisoare cu executare – Dosarul Ciuperceasca)

Dosare care au decizii definitive, și în care încă se pot exercita căi extraordinare de atac, unde poate fi invocată decizia CCR:

● Liviu Dragnea (3 ani și 6 luni – Dosarul angajărilor fictive)

● Viorel Hrebenciuc (2 ani cu suspendare – Dosarul retrocedărilor)

● Adrian Severin (4 ani de închisoare – Dosarul mită în Parlamentul European)

● Elena Udrea (6 ani de închisoare – Dosarul Gala Bute)

● Alina Bica (4 ani cu executare – Dosarul favorizării lui Ovidiu Tender)

● Mircea Cosma (8 ani închisoare – Dosarul atribuirii de contracte la CJ Prahova).

Judecătorul Petre Lăzăroiu a fost înlocuit pe data de 11 iunie la CCR, ca urmare a finalizării mandatului, cu magistratul Simina Tănăsescu. Petre Lăzăroiu a fost numit judecător constituțional în septembrie 2008 de către președintele de atunci al României, Traian Băsescu, pentru un rest de mandat lăsat liber de Petre Ninosu. În 2010, Lăzăroiu a fost reînvestit în funcție pentru un mandat complet de 9 ani.

Te-ar putea interesa și: