CCR decide dacă abuzul în serviciu este constituțional

Judecătorii Curţii Constituţionale urmează să stabilească mâine dacă infracţiunea de abuz în serviciu este constituţională.

 Mai exact, fosta şefă DIICOT Alina Bica a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, reclamând că infracţiunea de abuz în serviciu, care se pedepseşte cu 15 ani de închisoare, este definită prea vag în Codul Penal.

Mai exact, este vorba despre articolul 297 din noul Cod Penal acţiunea de abuz în serviciu fiind definită ca: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Potrivit avocatului Eliza Ene-Corbeanu, „textul de lege este neprevizibil, putând conduce la condamnări pe criterii neobiective si arbitrare, câtă vreme legiuitorul nu vorbește despre sancționarea unui act nelegal, ci a unuia defectuos, fără a da o definiție precisă cu privire la acest termen”.