Liviu Dragnea va afla, astăzi, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă munca în penitenciar e un drept sau o vocație. Fostul lider PSD îl acuzase pe directorul penitenciarului că i-a luat „dreptul la muncă” fără să aibă un motiv întemeiat.

Liviu Dragnea află marți, 16 mai, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă munca în penitenciar e un drept sau o vocație. Este vorba despre procesul pe care Liviu Dragnea l-a deschis împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), după ce directorul penitenciarului i-a luat dreptul la muncă pentru că i-a oferit un interviu Ancăi Alexandrescu, fosta lui consilieră de imagine.

În vara anului 2020, Liviu Dragnea a dat un interviu Ancăi Alexandrescu, fără să-l anunțe pe directorul Penitenciarului Rahova. El lucra pentru a scăpa mai ușor de condamnarea de 3 ani și 6 luni, dar i-a fost luat acest drept.

Dragnea a fost retras de la muncă, unde obținea zile-câștig din executarea pedepsei în schimbul activității prestate (3 zile executate la 1 zi de muncă). El a atacat decizia de sancționare disciplinară în contencios administrativ, la Curtea de Apel București (CAB), unde a arătat că directorul penitenciarului i-a luat „dreptul la muncă” fără un motiv bine întemeiat.

„Anulează în parte Decizia Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 500165/2017 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate, şi anume, dispoziţiile art.24 lit. c). Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată”, se arată în hotărârea CAB din data de 24.06.2021.

Dispozițiile anulate de instanța de fond prevăd următoarele:„Se interzice folosirea la activităţi cu caracter gospodăresc necesare penitenciarului a persoanelor private de libertate care au fost sancţionate pentru abateri disciplinare grave sau foarte grave şi nu au fost recompensate cu ridicarea măsurii disciplinare”.

Motivarea instanței

Motivarea instanței: „Munca, în cazul deţinuţilor, este opţională şi nu obligatorie, fiind subsumată scopului general al executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate, respectiv formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate, aşa cum este prevăzut la art.3 din Legea 254/2013.

În cazul persoanelor private de libertate, munca reprezintă un mijloc de dezvoltare şi corectare a unei carenţe sociale şi/sau educaţionale, scopul final fiind acela de a forma atitudini corecte faţă de regulile de convieţuire socială, faţă de necesitatea de a presta o activitate remunerată de natură să-i asigure celui în cauză existenţa, prin dobândirea unor reflexe profesionale şi o calificare, de natură a facilita reintegrarea în societate.

Sub aspect moral, apreciază că greşelile dovedite prin încălcarea normelor civice, nu se pot compensa prin obligarea la muncă a individului aflat în libertate sau a celui privat de libertate întrucât, întrucât modul de obiectivare a libertăţii de voinţă depinde de fiecare individ în parte, independent de implicarea în muncă. În acest context munca poate doar facilita un demers corectiv, reintegrativ al persoanei condamnate, dar nu este garanţia unui succes.

Posibilitatea conferită de lege administraţiei penitenciarului (de a cere unui deţinut să muncească) este doar expresia abilitării instituţiei penitenciarului de a face uz, în măsura posibilităţilor economice reale, în situaţia implicării deţinuţilor în activităţi pe bază de tarif, de voluntariat şi/sau calamitate precum şi în funcţie de nevoile pentru interesul locului de deţinere, doar în contextul în care acest lucru este posibil, cu respectarea criteriile de selecţionare şi repartizare în timpul executării pedepsei privative.

Decizia directorului general menţionată anterior, ale cărei dispoziţii legale sunt puse în analiza instanţei de către reclamant, este adoptată în scopurile şi cu finalitatea stabilite de lege, în baza competenţei conferită directorului general, aşa cum a menţionat anterior.

Prin anularea aplicării dispoziţiilor Deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr 500165/2017, instanţa ar pune sistemul penitenciar în situaţia de a dispune selectarea la muncă a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate (şi pe cale de consecinţă la a crea premisele unei posibile reduceri a pedepsei), fără însă a se ţine cont de conduita disciplinară a condamnaţilor pe perioada şederii în penitenciar, comportamentul lor, nivelul de complianţă faţă de regulile şi interdicţiile interne.

Sistemul administraţiei penitenciare ar fi obligat ca în cadrul procedurii de selecţie la muncă a deţinuţilor folosiţi în activităţi gospodăreşti să facă abstracţie de abaterile disciplinare grave ale acestora care au făcut obiectul sancţiunii prevăzute de art.101, alin.1, lit.d din Legea nr.254/2013.

Consecinţa, dincolo de încălcarea (…) art.78 din Legea nr. 254/2013 este eliminarea unei categorii de sancţiuni disciplinare din analiza comportamentului deţinuţilor, pentru a se facilita liberarea condiţionată a acestora. Or, evoluţia pozitivă a conduitei persoanei condamnate, respectul faţă de reguli şi interdicţii, dovedite şi de lipsa sancţiunilor disciplinare, ţine de esenţa demersului educativ al pedepsei.

Existenţa unor norme, restrângeri, condiționalități pe perioada executării pedepselor, a căror complianţă este absolut necesară şi cerută persoanelor private de libertate se subordonează în totalitate scopului restrângerii de libertăţi, respectiv „formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate” aşa cum este prevăzut la art. 3 din Legea nr. 254/2013.

În acest sens, a precizat faptul că, în cazul de faţă, retragerea de la muncă, nu este o sancţiune, nu este o adăugire la lege, ci este consecinţa aplicării normelor legale”, se arată în motivarea instanței de fond, potrivit Ziare.