CCR a cerut Biroului Permanent al Senatului să îi transmită, până la data de 2 aprilie, un punct de vedere cu privire la sesizarea de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 173 din Regulamentul Senatului.
"Este o solicitare din partea CCR, prin care se cere punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului privind sesizarea formulată de 43 de senatori referitor la neconstituţionalitatea articolului 173 din Regulamentul Senatului. S-a solicitat de la Comisia juridică să se elaboreze un punct de vedere care trebuie transmis Curţii Constituţionale", a declarat vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Cristian Dumitrescu, potrivit Agerpres, la finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului de luni.
Curtea Constituţională urmează să analizeze sesizarea de neconstituţionalitate a articolului 173 din Regulamentul Senatului în data de 8 aprilie.
"În conformitate cu dispoziţiile art. 27, alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, vă înaintăm copia sesizării referitoare la neconstituţionalitatea art. 173 din Regulamentul Senatului, formulată de un număr de 43 de senatori. Vă adresăm rugămintea de a comunica punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului până la data de 2 aprilie, ţinând seama de faptul că dezbaterile Curţii Constituţionale vor avea loc la data de 8 aprilie 2015", se arată în documentul transmis Senatului de către CCR.
Joia trecută, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a precizat că sesizarea de neconstituţionalitate adresată CCR de către liberali are două capete de cerere.
"Solicităm să se constate neconstituţionalitatea art. 173 din Regulamentul Senatului, în care se prevede că Senatul decide cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Solicităm CCR să constate neconstituţionalitatea deciziei Senatului privitor la rezultatul votului în cazul Şova şi să decidă că s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea cererii, stabilit în conformitate cu articolul 2 din Constituţie, care stipulează că hotărârile se aprobă cu majoritatea deputaţilor sau senatorilor prezenţi", a declarat Orban, săptămâna trecută, în anunţul privind sesizarea CCR