Lovitură pentru Iohannis şi partidele de Opoziţie. CCR amână pentru a treia oară sesizările împotriva modificărilor Codurilor Penale

Lovitură pentru Iohannis şi partidele de Opoziţie. CCR amână pentru a treia oară sesizările împotriva modificărilor Codurilor Penale

Sesizările USR, PNL şi ale preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală au fost amânate pentru a treia oară de Curtea Constituțională (CCR). Pronunțarea a fost amânată pentru 26 iunie.

O decizie definitivă în legătură cu aceste sesizări va fi luată după venirea noilor judecători la CCR, potrivit g4media

Decizia a fost să se ocupe completul reînnoit de această speță. Cei care-și termină mandatul poate nu mai dau dovadă de interes”, au explicat magistraţii.

La ultima amânare, care a avut loc în urmă cu o săptămână, magistraţii au considerat că judecătorii raportori au trimis cu întârziere concluziile astfel că ceilalți membri ai Curții nu au avut timp să își formeze o părere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Judecător raportor pe Codul penal este președintele Curții, Valer Dorneanu – care vizează reînnoirea mandatului de șef al CCR, la alegerile care vor avea loc luna viitoare, iar pe Codul de procedură penală este fostul șef al DNA, Daniel Morar.

Unul dintre motivele pentru care va fi retrimis în Parlament Codul penal este articolul referitor la prescripția faptei penale.

Anul trecut, când a mai fost respins Codul penal, judecătorii constituționali au explicat că „întreruperea termenului de prescripție, cu consecința curgerii unui nou termen de prescripție, nu poate fi raportată la persoană, ci la faptă, acesta din urmă fiind criteriul care ține de natura prescripției.”

Dar, în urma reexaminării în Comisia Iordache, Parlamentul a preluat forma în vigoare a art. 155 alin. (2) din Codul Penal, ceea ce înseamnă că nu a fost respectată decizia CCR.

În acest an, pe data de 10 mai, președintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituțională modificările aduse la Codul Penal și Codul de Procedură Penală, făcute pe repede înainte de Comisia Iordache și care au fost votate după doar două săptămâni. Ambele legi îi fuseseră transmise președintelui pentru promulgare pe 2 mai.

Anterior, și PNL și USR au atacat modificările aduse celor două acte normative la Curtea Constituțională.

Reamintim că PSD și ALDE au introdus în Codurile penale modificări majore care ar echivala cu o amnistie mascată.

Modificările aduse Codului penal și Codului de procedură penală au fost adoptate pe 24 aprilie de Camera Deputaților, forul decizional în acest caz. S-au înregistrat 181 de voturi „pentru”, 83 „împotrivă” și o abținere în cazul Codului de procedură penală și de voturi 180 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” și 2 abțineri.

Cele două acte normative au trecut cu sprijinul deputaților UDMR și de la alte partide, deoarece coaliția PSD-ALDE nu mai are de anul trecut majoritate în Camera Deputaților.

În timpul votului pe articole, ministrul PSD al Dezvoltării, Daniel Suciu, a stat în aceeași bancă cu liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, cel care indică modul în care votează parlamentarii formațiunii. De altfel, UDMR a votat și în comisia Iordache modificările aduse de PSD și ALDE celor două Coduri penale.