Curtea Constituțională a României a amânat pentru data de 20 de mai 2019 decizia privind sesizarea vicepreședintelui Camerei Deputaților, Florin Iordache, referitoare la constituirea completurilor specializate în cazurile de corupție de la Înalta Curte.
Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În replică, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a arătat că Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate.
Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.