CCR amână SESIZAREA lui IOHANNIS privind statutul MAGISTRAȚILOR

CCR amână SESIZAREA lui IOHANNIS privind statutul MAGISTRAȚILOR

Curtea Constituţională a României a amânat, marţi, pentru 25 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Klaus Iohannis a transmis CCR sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul magistraţilor.

„Prin modul în care a fost dezbătută şi adoptată, legea menţionată încalcă prevederile art.1 alin.(5), ale art. 61 alin. (2) coroborate cu cele art. 66 alin. (2) şi (3), ale art. 64 alin. (4) şi ale art.147 alin. (4) din Constituţie. Totodată, prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor contravine normelor şi principiilor constituţionale”, se arăta în sesizarea trimisă la CCR.

Legea 303/2004 a fost dezbătută şi adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţie, deoarece a fost aprobată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunită, iar, la momentul convocării forului, iniţiativa legislativă nu putea fi înscrisă pe ordinea de zi, potrivit președintelui.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iohannis a supus controlului de constituţionalitate mai multe articole din Legea 303/2004 referitoare la cazurile de eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, unele prevederi legate de rolul CSM, dispoziţii privind auditorul de justiţie. Totodată, au fost criticate şi prevederi referitoare la criteriile de repartizare a judecătorilor şi procurorilor stagiari după promovarea examenului de capacitate în circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel puţin 50% din numărul locuitorilor, transmite Agerpres.

Klaus Iohannis a contestat şi eliminarea concursului constând în proba scrisă pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. ”Prin menţinerea doar a probei interviului pentru candidaţi se relativizează standardele profesionale, cu efect asupra calităţii activităţii judecătorilor instanţei supreme, este sporită doza de subiectivism şi, în acelaşi timp, se creează discriminări între promovările în funcţii de execuţie la celelalte instanţe şi cele la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie„, consideră Iohannis.