Judecătorii CCR au respins azi sesizarea lui Mircea Băsescu privind dispoziţiile din Codul penal referitoare la definirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Mircea Băsescu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că ar fi primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, decizia Curţii de Apel Constanţa fiind definitivă.
Dosarul privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 291 din Codul Penal, invocată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, cu referire la sintagma "lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public'', a fost conexat cu alte cinci dosare şi a fost respins în unanimitate de CCR, a declarat preşedintele interimar al Curţii, Valer Dorneanu, citat de Mediafax.
CCR ar putea publica motivarea deciziei în jurul date de 20-27 iulie, a mai spus el.