Evenimentul Zilei > Justitie > CCR a decis: Revocarea din funcţie a Renatei Weber este neconstituţională. Alertă
CCR a decis: Revocarea din funcţie a Renatei Weber este neconstituţională. Alertă

CCR a decis: Revocarea din funcţie a Renatei Weber este neconstituţională. Alertă

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au anunţat marţi că revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a Renatei Weber este neconstituţională.

Amintim că judecătorii CCR au dezbătut marți revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. Aici s-a ajuns în urma sesizării formulate de grupurile parlamentare ale PSD din Senat și din Camera Deputaților.

La data de 16 iunie, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat proiectul de hotărâre pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului. În acel context, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea.

Renate Weber se luptă cu parlamentarii

Solicitarea a fost transmisă într-o scrisoare deschisă, expediată la o zi de la votul din Parlament. După votul de miercurea trecută Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz favorabil pentru numirea lui Fabian Gyula în funcţia de Avocat al Poporului. Gyula este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a fost propus de UDMR, cu susţinerea PNL.

Renate Weber s-a adresat judecătorilor de la Curtea de Apel București şi a acţionat în instanţă Camera Deputaţilor şi Senatul, după decizia de demitere din funcţie. Următorul termen este stabilit pentru 2 iulie, la ora 12:00.

Avocatul Poporului atitudine scandalul Sibiu

Orban nu a menajat-o pe Renate Weber

Marţi dimineaţa, înaintea deciziei CCR, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat: „Am transmis către comisiile juridice să formuleze un răspuns faţă de solicitarea doamnei Renate Weber (n.r. – sesizare în contencios administrativ. Noi am avut argumente foarte solide, în baza cărora am decis revocarea ei din funcţia de Avocat al Poporului.

Ea a reacţionat ca un avocat al PSD şi a pus în pericol sănătatea şi viaţa românilor. Cu siguranţă va trebui să ţinem cont de decizia CCR (n.r. – după ce a fost revocată, Renate Weber a acționat Parlamentul în justiție), chiar dacă e condusă de Dorneanu, care a dat atâtea decizii care n-au nicio legătură cu Constituţia.” În continuare, este interesant de urmărit de strategie vor adopta parlamentarii din coaliţie în cazul Renatei Weber.