Pentru perioada mandatului României, 1 ianuarie – 30 iunie 2020, în funcția de Președinte-în-Exercițiu al CA OCEMN a fost desemnat dl. Mihai Daraban, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, iar în calitate de Secretar General a fost numit domnul Eduard Costin, Directorul Direcției de Relații Externe.

Acțiunile României și implicit ale CCIR vizează consolidarea cooperării economice ca motor al dezvoltării sustenabile a regiunii extinse a Mării Negre.

În rezonanță cu aceste principii, Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, a declarat:
„CCIR își va concentra atenția asupra unuia dintre obiectivele majore ce va fi asumat pe durata acestui mandat, şi anume creșterea profilului și relevanței CA al OCEMN în raport cu statele membre, prin sporirea eficienței și performanței organizației. Totodată, pe palier sectorial, CCIR va milita pentru promovarea cooperării în domeniile cheie pentru dezvoltarea economică sustenabilă a regiunii: transporturi și conectivitate; protecția mediului înconjurător; energie verde și competitivitate”.

Motto-ul PiE: ”Bridging Shores through Enhancing Cohesion” ilustrează convingerea României că viitorul organizației trebuie construit în jurul conceptelor de coeziune, interconectivitate și dialog, inclusiv în relația cu Uniunea Europeană.

 Background:

Consiliul de Afaceri al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (CA OCEMN) a fost înființat la 30 august 1992 și a devenit operațional la 1 mai 1993. La sfârșitul lunii martie 1995, Camera de Comerț și Industrie a României, prin Președintele ei, a fost desemnată de către Ministerul Afacerilor Externe al României ca reprezentantă a comunității de afaceri din România în acest Consiliu, luând parte la activitatea acestuia.

Președinția organizației este asigurată prin rotație la fiecare 6 luni. Se asigură astfel o interacțiune periodică între comunitățile naționale ale oamenilor de afaceri din statele participante și organele interguvernamentale ale OCEMN. Ultimul mandat al Președinției-în-Exercițiu a României (cel de al 5-lea) a fost în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2015. În timpul Președinției, România a urmărit cu prioritate consolidarea misiunii economice a BSEC.

Statele membre ale Consiliului de Afaceri sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Serbia, Rusia, Turcia și Ucraina.

Te-ar putea interesa și: