Un caz de corupție pe zi a fost soluționat, în medie, anul trecut, arată analiza principalelor activități desfășurate de DGA, în anul 2017. Dintre cei 1.058 de incilpați, 189 lucrători au fost lucrători ai MAI, 27 dintre aceștia având funcţii de conducere şi 162 de execuţie. În topul infracțiunilor constatate se numără darea de mită, luarea de mită, infracțiuni la Legea nr. 78/2000 - pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, traficul de influență și cumpărarea de influență.
Bilanțul activității Direcției Generale Anticorupție (DGA) – structura specializată din cadrul MAI care se ocupă cu descoperirea și prinderea infractorilor din administrație și Interne – arată că în anul 2017, ca urmare a activităţilor procedurale derulate de poliţiştii anticorupție procurorii de caz au emis rechizitorii în 299 dosare şi au încheiat 88 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, cu 83% mai mult decât în anul 2016. Analiza arată că rechizitoriile și acordurile de recunoaștere a vinovăției însumează un total de 387, ceea ce reprezintă, în medie, unul pe zi, ceea ce presupune o finalitate crescută a cazurilor instrumentate de poliția judiciară a DGA.
Referitor la tipologia faptelor de corupție, procentual s-au înregistrat 13% infracțiuni de luare de mită, 26% dare de mită, 6% trafic de influență, 3% cumpărare de influență, 17% infracțiuni la Legea nr. 78/2000, respectiv 35% alte infracțiuni în legătură cu fapte de corupție.
În baza delegărilor dispuse de procurorii de caz, în anul 2017, s-au efectuat cercetări și au fost înaintate la parchet 2.785 de dosare penale. Dintre acestea, 1.030 au fost iniţiate din sesizare proprie, iar 1.755 au fost primite de la diferite structuri de parchet. Dintre dosarele instrumentate de polițiștii DGA, 420 au fost înaintate la D.N.A., 135 la unităţile D.I.I.C.O.T., iar 2.230 la structurile centrale şi teritoriale ale Parchetului General (P.Î.C.C.J.).
În analiza de bilanț se mai precizează că, în anul 2017, activitățile procedurale realizate de lucrătorii D.G.A. s-au desfășurat în baza unui număr total de 4.420 ordonanțe de delegare ale unităților de parchet soluționate, din care 551 de către D.N.A., 317 de la D.I.I.C.O.T. şi 3.552 de la structuri ale Parchetului General
În ceea ce priveşte măsurile preventive dispuse, au fost puse în aplicare mandate de arestare preventivă faţă de 96 persoane, din care 83 arestate la domiciliu. Totodată, faţă de 186 de persoane s-a dispus controlul judiciar. În sprijinul activităţii de cercetare penală, poliţiştii D.G.A. din cadrul formaţiunii specializate au realizat 120 acţiuni de prindere în flagrant, care au vizat 147 persoane cercetate pentru fapte de corupţie sau asimilate.
Pentru eficientizarea activităţilor de prevenire a corupției, Direcția Generală Anticorupție a stabilit și a supus aprobării ministrului afacerilor interne 3 domenii prioritare pentru anul 2017, respectiv personalul nou-încadrat, personalul cu funcţii de conducere din structurile ce interacţionează direct cu cetăţenii, respectiv personalul din domeniul achiziţiilor publice și suport logistic, sectoare în care a desfășurat cu preponderență activități de instruire anticorupţie. Aceste activități au beneficiat de o nouă abordare bazată pe promovarea discuţiilor libere și dezvoltarea unui dialog constructiv.
În mod concret, s-au desfășurat 3.877 activităţi de informare şi instruire anticorupţie, la care au participat 58.115 angajaţi ai M.A.I (reprezentând aproximativ 45% din totalul personalului M.A.I.), 11.112 având funcţii de conducere şi 47.003 cu funcţii de execuţie.
Ca urmare a politicilor preventive inițiate și transpuse în practică, au fost consemnate 158 de situații în care funcționarii ministerului au sesizat D.G.A. atunci când li s-au oferit sume de bani sau alte foloase în schimbul unor servicii, ori au denunțat cazuri în care colegii lor au fost implicați în comiterea unor fapte de corupție.