Cazul violatorilor din Vaslui scoate românii în stradă

Mai multe cazuri de violență asupra femeilor au ieșit la iveală, după eliberarea tinerilor din Văleni. Unul din autori a cerut să plece din comună. Sute de oameni au anunțat că ies la protestul din Piața Universității

Cazul elevei care a fost violată, în luna noiembrie 2014, de către şapte tineri, în Vaslui, scoate oamenii în stradă. Sute de persoane șiau anunțat ieșirea în stradă, în urma unei mobilizări masive pe Facebook, la un protest ce condamnă violul și justiția nedreaptă care i-a lăsat în libertate pe cei șapte violatori. Până aseară, la ora 19.00, zeci de persoane se adunaseră în Piața Universității, din București.

Tinerii acuzați de viol au fost eliberați, în lunile aprilie și mai, prin decizii ale Judecătoriei Vaslui și ale Tribunalului Vaslui. Silviu Burada, Paul Burlacu, Silviu Avădanei, Petrică Bolboceanu, Ionuț Boicu, Rotaru Alin și Ionuț Surlea au fost trimiși în judecată pentru viol și lipsire de libertate. Inspecția Judiciară cercetează trei judecători și un procuror implicați în eliberarea violatorilor. Surse judiciare au precizat, pentru „Evenimentul zilei”, că Parchetul General a finalizat ancheta proprie și va prezenta, astăzi, concluziile privitoare la procurorul care nu s-a opus eliberării celor șapte tineri.

Alungați cu pietre

Cei șapte au fost, vineri, la Postul de Poliție Văleni pentru a semna documentele de prezență în localitate. Unul dintre ei, Silviu Burada, ceruse Judecătoriei Vaslui să îi aprobe părăsirea localității, solicitare respinsă pe 10 iulie 2015.

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a anunțat, ieri, că a sesizat Parchetul General împotriva membrilor familiilor celor șapte violatori, dar și a localnicilor din comuna Văleni, pe care îi acuză de obstrucționarea actului de justiție, obstrucționarea dreptului la informare publică, agresiune și alte violențe comise împotriva jurnaliștilor. AID arată că 15 persoane „au aruncat cu pietre și au proferat amenințări verbale extrem de grave față de jurnaliști”.

Alți patru violatori, în libertate

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) a atras atenția asupra unui un alt caz asemănător celui de la Văleni. O tânără, în vârstă de 22 de ani, tot din județul Vaslui, a fost sechestrată timp de două zile, între 8 și 10 februarie 2015, într-un apartament din Constanța. Ea a fost violată și bătută de mai mulți bărbați, aflați, acum, în libertate. Fata a cunoscut un băiat pe Facebook și a mers la Constanța ca să îl întâlnească. Acolo, a fost bătută și obligată să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți indivizi. Pentru a scăpa, a sărit de la etajul al 4-lea al blocului. La solicitarea AID, Parchetul General a transmis că cei patru violatori - Valentin-Marius Trifan, Dan-Alexandru Oltineanu, Gheorghe Velicu și Ștefan-Adrian Alexa - au fost puși în libertate sub control judiciar de Judecătoria Constanța, pe 26 iunie. Procurorii au făcut recurs dar, pe 30 iunie, Tribunalul Constanța a menținut verdictul Judecătoriei.