Ionuţ Gologan aşteaptă pe „culoarul morţii” o decizie de graţiere din partea unui sultan din Kuala Lumpur, dar care i-ar putea aduce o altă pedepsă de natură a-i ameninţa viaţa: bătaia cu rotanul
Autorităţile române depun eforturi în două direcţii în cazul lui Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte prin spânzurare în Malaysia după ce a fost prins cu droguri pe aeroportul din Kuala Lumpur: fie ca acesta să fie predat pentru executarea pedepsei cu închisoarea în România, fie să fie graţiat de către un sultan malaysian, caz în care s-ar alege cu ani grei de închisoare şi o pedeapsă corporală care îi poate pune viaţa în pericol.
Este vorba despre condamnarea la un număr de lovituri de rotan, o pedeapsă cruntă în urma căreia deţinuţii rămân cu răni fizice şi traume psihice permanente. „Este o pedeapsă extrem de cruntă. Un alt român a fost condamnat deja la 10 lovituri de rotan”, a declarat Artin Sarchizian, avocatul lui Gologan din România.
Tortură în toată regula
Într-un raport din 2010, Amnesty International consideră bătaia cu rotanul o tortură. Surse din comunitatea românească din Malaysia au confirmat pentru EVZ că, în urma supliciului, cei supuşi acestei pedepse pot muri. „E din bambus şi are oţel în interior. Se poate muri din bătaia cu rotanul”, au declarat sursele citate. Un raport al Amnesty International din 2010 arată cât de severă este această practică: deţinuţii sunt legaţi de un cadru în forma literei A şi sunt loviţi peste fese cu rotanul. Fiecare lovitură face ca pielea celui în cauză să crape. „Prima lovitură zgârie, a doua taie. Când se ajunge la peste cinci lovituri, carnea se dezintegrează”, a declarat Ahmad Faisal, un dependent de droguri citat de raportul Amnesty International.
Pedeapsa este atât de dură, încât o lovitură echivalează cu 6 luni de detenţie. De multe ori, procurorii malaysieni negociază cu inculpaţii şi promit să ceară pedepse mai mici, în schimbul primirii loviturilor. Ultimii sunt tentaţi să accepte supliciul, însă, ulterior, regretă această alegere
Ce spune MAE
Într-o adresă trimisă la solicitarea EVZ, MAE precizează: „În calitate de emisar special al Președintelui Klaus Iohannis și al Premierului Dacian Cioloș, ministrul delegat a transmis scrisorile oficiale din partea celor doi înalți demnitari români, în care se face apel la clemență din partea autorităților malaysiene în cazul cetățeanului român Ionuț Gologan. Conform procedurilor malaysiene, cererea de graţiere va fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului. Până în prezent nu a fost convocată această comisie, iar MAE şi Ambasada României la Kuala Lumpur nu au fost notificate cu privire la modificarea situaţiei juridice a cetăţeanului român. De altfel, potrivit informațiilor disponibile cu privire la procedurile reglementate de legislația locală, depunerea unei cereri de grațiere suspendă punerea în executare a pedepsei capitale până la pronunțarea asupra solicitării de grațiere.