Cazul judecătorilor Bîrsan: DNA şi CEDO îşi răspund paralel

A venit rândul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să răspundă Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), vizavi de cazul judecătorilor Bîrsan. Răspunsul a venit, însă, sub forma unui comunicat de presă, nefiind unul instituţional.

Epopeea imunităţii în cazul soţilor Bîrsan continuă: CEDO a răspuns scrisorii DNA, dar nu instituţional, ci printr-un comunicat de presă afişat pe site-ul Curţii: "Curtea este îngrijorată că, prin percheziţionarea domiciliului judecătorului român, ca parte a unei investigaţii ce vizează suspiciuni referitoare la soţia sa, reglementările privind imunitatea s-ar putea să nu fi fost respectate. Curtea a solicitat Guvernului român să arate dacă are temeiul necesar pentru a cere Curţii să ridice imunitatea judecătorului. Conform termenilor Articolului 4 din cel de-al 6-lea protocol, numai plenul Curţii este îndreptăţit să ridice imunitatea unui judecător. În acest moment, nicio solicitare de ridicare a imunităţii nu a fost prezentată Curţii (...) Imunităţile sunt, de asemenea, valabile pentru soţii/soţiile acestora şi copiii minori".

Săplăcan: "Solicităm un răspuns instituţional"

Reacţia DNA nu a întârziat. Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a declarat, pentru EVZ: "Nu considerăm comunicatul de presă un răspuns oficial, deoarece nu clarifică, nicidecum, aspectele asupra cărora instituţia pe care o reprezint a solicitat clarificări, scrise, din partea CEDO. Solicităm un răspuns instituţional, în scris, care să clarifice, la obiect, toate sesizările noastre, un un comunicat de presă care este, de altfel, pentru informarea publicului, nu are caracter judiciar".

Faza pe scrisori

Epopeea imunităţii a început atunci când avocatul familiei Bîrsan a depus la CSM o scrisoare semnată de grefierul-şef al Curţii Europene a Drepturilor Omului, Erik Fribergh, în conţinutul căreia se menţionează că preşedintele CEDO, Jean Paul Costa, îşi exprimă "îngrijorarea că este posibil ca regulile referitoare la imunitate să nu fi fost respectate în acest caz". În această scrisoare se mai precizează că "se pare că imunitatea acolo stabilită se extinde la reşedinţele private ale judecătorilor în statul lor de origine".

În pofida scrisorii, CSM a respins plângerile înaintate de soţii Bîrsan, vizavi de avizele de percheziţie a casei acestora din Snagov-Ilfov.

DNA reacţionat şi a înaintat preşedintelui CEDO, Jean Paul Costa, o cerere prin care solicită ca acesta să precizeze dacă "scrisoarea menţionată reprezintă punctul de vedere al domniei sale ori punctul de vedere al CEDO şi în cadrul cărei proceduri a fost emisă". Totodată, procurorii români "solicită lămuriri privind prevederea din convenţiile internaţionale aplicabile pe care se întemeiază aprecierea domnului Friberg că imunitatea domnului judecător Corneliu Bîrsan şi a familiei sale se extinde la reşedinţele private ale judecătorilor în statul lor de origine".

DNA susţine în scrisoarea înaintată preşedintelui CEDO că ancheta demarată nu îl vizează pe singurul judecător român de la CEDO, Corneliu Bîrsan, ci pe soţia acestuia, Gabriela Bîrsan, şef al Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României. "Documentele internaţionale prevăd că imunitatea aplicabilă agentului diplomatic în statele în care îşi desfăşoară misiunea nu îl scuteşte de răspundere legală în statul de origine" - mai susţin procurorii Anticorupţie. De ce este acuzată Gabriela Bîrsan

Reamintim că judecătorul Gabriela Bîrsan este acuzat de DNA că a primit, în mod repetat, de la un avocat, cadouri din partea omului de afaceri Gabriel Chiriac, pentru soluţionarea favorabilă a unor dosare ale acestuia. Cadourile constau în bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, dar şi suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant sau asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament din Paris. În acelaşi dosar sunt cercetaţi mai mulţi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Procurorii Anticorupţie au efectuat, deja, o percheziţie la casa soţilor Bîrsan, din Snagov-Ilfov, ce a fost încuviinţată atât de CSM, printr-un aviz, cât şi de instanţă.