Mihaiela Elena Duţă, medicul de pe ambulanţa Puls care l-a preluat de la stadion pe fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng, a fost trimisă în judecată de procurori pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Patrick Ekeng a murit în 6 mai 2016, după ce s-a prăbuşit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo şi Viitorul Constanţa, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenţia staffului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanţă.
Ekeng a primit îngrijiri pe gazon, iar apoi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că a suferit un stop cardiorespirator. Martorii oculari au relatat că doctorița de pe ambulanţă a intervenit foarte târziu.