Evenimentul Zilei > International > Cazul Conings sau cât de repede se răspândește naționalismul extremism în lume
Cazul Conings sau cât de repede se răspândește naționalismul extremism în lume

Cazul Conings sau cât de repede se răspândește naționalismul extremism în lume

EUOBSERVER (Belgia) - Ce motive poate avea cineva precum Jürgen Conings? Pe 17 mai soldatul belgian a furat armament greu de la un depozit militar, a trimis o scrisoare în care amenința un ministru și un virolog - și apoi a dispărut.

Mai mult chiar, ce se poate spune despre cei vreo 150 de oameni care au ieșit în stradă în sprijinul lui Conings și al acțiunilor sale, fără măcar a-l cunoaște?

Cele mai multe analize arată că Conings are simpatii de extrema dreaptă. Faptul că a acordat instrucție militară unor naționaliști extremiști flamanzi e o probă suficientă cum că din punct de vedere mental se afla de ceva vreme în zona periculoasă.

Nu cu mult în urmă ne puneam aceeași întrebare în privința luptătorilor din Siria, oameni care au lăsat totul baltă pentru a lupta pentru o organizație teroristă criminală.

Cum ar putea să-i placă cuiva acele execuții oribile și autoproclamatul „califat” – care nu prea părea să facă nimic altceva în afară de a răspândi teroare pură din Bruxelles și până în Mumbai și din Mosul până pe plajele albe ale Tunisiei?

Experții fac referință de obicei la Molenbeek din Bruxelles și alte cartiere „dificile”, unde acei luptători din Siria au copilărit într-un așa-zis „mediu defavorizat”.

Alții arată cu degetul spre salafismul conservator, despre care se spune că predică valori anti-occidentale în acele cartiere.

Investigarea respectivelor cartiere și combaterea salafismului ar fi atunci soluția logică pentru a evita pe viitor acte teroriste. Și totuși, aceste analize sunt contrazise de date reale.

Luptătorii ISIS din Siria

Atunci când am călătorit în teatrul de război din Siria, de trei ori în perioada 2012-2013, s-a întâmplat să urmez aceeași rută pe care au plecat mulți luptători străini: cu avionul de la Cairo la Istanbul, iar de acolo la Gaziantep sau Antakya, două orașe din sudul Turciei.

În avion puteai suspecta că unii dintre pasageri sunt luptători străini, dar nu știai sigur decât după ce-i vedeai traversând frontiera turco-siriană odată cu tine. Toți arătau ca niște oameni normali, tineri. Odată ajuns în Siria, am avut contact cu rebeli care ulterior aveau să ajungă comandanți în ISIS.

Dar ei nu mi-au spus ce motive îi mânaseră.

Acel lucru l-am aflat de la CBS News, care a reușit să pună mâna pe un stick USB ce conținea 4.000 de formulare completate de luptători străini ai ISIS.

Toți cei care soseau în Siria erau obligați să-și completeze într-un formular situația familială, educația, cunoștințele despre islam și dacă erau dispuși sau nu să devină atentatori sinucigași.

12% dintre acești luptători s-au declarat de acord să se arunce în aer – un procent mai mic decât s-ar fi putut crede. Celelalte informații însă, au fost mult mai surprinzătoare și, prin urmare, mai interesante.

Principala concluzie a studiului realizat pe baza celor 4.000 de formulare este că e foarte dificil să realizezi un portret clar al unui astfel de combatant tipic.

Media de vârstă era 27 de ani, dar existau și adolescenți, ba chiar nu puțini oameni trecuți de 60 de ani. Surpinzător e nivelul de educație superioară peste medie al acestui grup: mulți aveau un masterat și a existat chiar și un doctorat.

Erau și muncitori printre ei – dar și mulți medici și ingineri. Vreo 30% erau căsătoriți și aveau copii. Și doar 255 din 4.000 de luptători s-au declarat șomeri.

În fine, cei mai mulți dintre ei păreau să știe foarte puțin despre islam ori Coran.

 

Scurtătură de la anonimat la glorie

 

Acest ultim fapt n-a reprezentat vreo noutate pentru experți. Era deja cunoscută povestea a patru amici din Birmingham care, chiar înainte de a pleca în Siria, au comandat de la magazinul Barnes & Noble două cărți: „Islamul pentru prostănaci” și „Coranul pentru prostănaci” [cu sensul de „pentru începători” – n.trad.]. Ideea că radicalizarea se petrece în principal în rândurile musulmanilor conservatori este eronată.

Iar acum se părea – pe baza propriilor documente birocratice ale ISIS – că e deopotrivă greșită și impresia că radicalizarea e un fenomen existent la nivelul celor defavorizați, șomeri și slab educați.

Și atunci, ce anume îi împinge pe acești oameni obișnuiți la o gândire radicalizată? E vorba de obicei de oameni (în special bărbați) care consideră că viața lor a ajuns într-o fundătură. Visaseră să ajungă importanți, dar eșuaseră. Frustrați, ei caută oameni cu mentalitate similară care cunosc o cale de ieșire.

Și fix acest lucru era oferit de ISIS: o scurtătură de la anonim la erou. Înrolându-te în ISIS, deveneai brusc temut și faimos. Mai mult chiar, te puteai răzbuna pe tot ceea ce te împiedicase să-ți urmezi calea spre glorie, notează euobserver.com.

Aceasta e povestea lui Salah Abdeslam, organizatorul atentatelor de la Paris și Bruxelles. Ar putea fi și povestea lui Conings și a multor altor extremiști violenți din Europa.

Jihadismul, neo-nazismul și alte ideologii extremiste sunt interșanjabile în acest punct. Sunt vehicule ideologice pentru oameni cu probleme născute din resentimente profunde. O viață anostă poate fi transformată deodată într-o bătălie idealistă împotriva restului lumii.

Cinci căi de a evita radicalizarea

 

E un mecanism care ar putea afecta pe (aproape) oricine. Toți pot sfârși cu ochelari de cal, prin care numai propriile idei sunt ideile corecte, iar toți cei care gândesc altcumva sunt respinși ca fiind inamici ori trădători.

Algoritmii rețelelor sociale joacă aici un rol nefast. Ei se asigură vă vezi din ce în ce mai multe opinii ori „prieteni” cu care ești de acord și care nu fac decât să-ți întărească „ideile corecte”. Este așa-zisa „cameră-ecou”, în care nu îți auzi decât propria opinie, repetată la nesfârșit.

Dar radicalizarea nu este ceva inevitabil. Poate fi evitată în cinci moduri. Într-o prelegere pe care am ținut-o la fosta mea școală pentru elevii de la cursurile postliceale, le-am rezumat după cum urmează.

În primul rând, trebuie să te asiguri că nu ajungi prins într-o „cameră-ecou”. Asigură-te că citești și permiți să ți se recomande opinii diferite pe rețele sociale. Astfel poți păcăli algoritmii.

În al doilea rând, fii empatic. Luptă pentru idealurile tale, dar concomitent încearcă să înțelegi de ce alți oameni au alte idealuri. A nu se confunda empatia cu simpatia.

În al treilea rând, îndrăznește să te îndoiești. Examinează-ți opiniile și convingerile din când în când și vezi dacă ele încă ți se mai par logice.

În al patrulea rând, citește cu regularitate câte o carte despre o cultură diferită. Citește despre istoria Chinei sau despre filozofia arabă. Ori citește biografia unui politician care nu-ți prea place. Acest lucru te ajută să vezi lucrurile în perspectivă.

În fine, atunci când îți cauți un domeniu de studiu sau un loc de muncă, încearcă să nu alegi calea către faimă sau avere, ci ceva ce ți-ar plăcea cu adevărat să faci. Deși acest lucru nu este întotdeauna evident, este cea mai ușoară cale de reduce la minim frustrarea.

Când mi-am terminat prelegerea, în sală s-a așternut liniștea. În calitate de conferențiar știu că acestă situație nu poate însemna decât două lucruri: fie povestea n-a fost interesantă, fie a dat de gândit.

Spre liniștea mea, mai mulți profesori aveau să-mi spună că elevii au continuat să discute subiectul încă o oră după aceea, la ora de istorie.

Articol de Koert Debeuf

 

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: