Dezvăluirile unui martor din zona Caracalului, trimise familiei Luizei Melencu, adolescenta dispărută pe 15 aprilie, arată că mecanicul acuzat de răpirea acesteia, dar și a Alexandrei Măceșanu, o „fila”, împrună cu un complice pe eleva de 18 ani. Mai mult, Dincă ar fi pus la cale un plan, împreună cu fiul său, pentru a înscena moartea celor două fete
Așa cum a dezvăluit EVZ de-a lungul anchetei din dosarul Caracal, teoria avansată de celebrul criminolog Dan Antonescu și susținută de medicul legist Gheorghe Alexandrescu protrivit căreia osemintele găsite în curtea lui Gheorghe Dincă și în pădurea din apropierea casei lui ar fi fost aduse și puse acolo este tot mai mult susținută, acum, chiar și de familia Luizei Melencu.
Bunicul fetei, Stelian Iordache, a declarat că fragmentele osoase găsite în pădurea de lângă Caracal nu sunt ale Luizei, ci ar fi fost „plantate” acolo. „Legat de acele oase, nu avem nimic împotrivă, să le ia, să le ducă în America, să facă analize, pentru că noi avem convingerea ca nu sunt ale Luizei (...). Acele oase au fost plantate, asta e bănuiala noastră. Vor să ne mintă, să aplice ADN-ul fetei, i-a luat odată. Sunt convins că îl au acolo”, a spus bunicul Luizei Melencu, potrivit celor de la Antena 3.
La rândul ei, Monica Melencu, mama Luizei, este convinsă că, „în momentul de față, acești procurori merg numai pe premisa că aceste fete au fost ucise”. „Eu nu cred că Luiza este ucisă, și nici Alexandra. Se merge pe o singură pistă”, a declarat Monica Melencu într-o intervenție la România TV. Tot mama Luizei a povestit, luna trecută, cum a fost umilită de procurorul Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, care a tot întrebat-o pe cine cunoaște în comuna Dioști, în care se află și satul Radomir, unde locuia Luiza.
„Ce ne-a făcut nouă domnul procuror Vasilescu... L-am sunat să vorbim cu dânsul, dar nu mai răspunde. Am vrut să ne angajăm avocat, încă de atunci. Şi ştiţi ce ne-a zis? «Pentru ce să angajaţi avocat, ce, noi suntem papiţoi?!» Şi uitaţi ce erau, de fapt“, a spus Monica Melencu.
Dezvăluirile martorului anonim
În spatele acestor declarații, susținute cu vehemență de familiile Melencu și Măceșanu, stă și o scrisoare anonimă trimisă bunicului fetei, Stelian Iordache, intrată în posesia EVZ. În acea scrisoare se arată că un cunoscut al lui Dincă, consătean cu familia Luizei, și un apropiat al clanului Oacă ar fi „plantat” osemintele în curtea de pe strada Craiovei și în liziera de pădure, din două cimitire din apropiere. Osemintele ar aparține unei fete de 14 ani și unei tinere de 20 de ani.
Un alt amănunt șocant care reiese din scrisoare este faptul că Gheorghe Dincă ar fi pus ochii pe Luiza Melencu după ce a fost, de mai multe ori, în vizită la consăteanulu familiei melencu, un anume Arete, care locuiește în satul doljean Radomir, acolo unde stă și familia fetei dispărute pe 14 aprilie. În scrisoare se arată că Dincă a văzut-o pe Luiza, i-a plăcut cum arată, și, împreună cu Arete, a pus la cale să o ia pe fată cu forța, „pentru că are doi boșorogi acasă și nu are cine să umble după ea”.
După cum se știe, înainte de dispariția fetei, părinții ei erau plecați la muncă în străinătate. Martorul anonym a mai relatat că Dincă și complicele său au urmărit-o pe Luiza mai multe luni de zile, până să o ia la ocazie.
În ziua fatidică, Arete a intrat în vorbă cu fata care se afla la ocazie și, pentru că se cunoșteau și locuiau în același sat, s-ar fi hotărât să meargă împreună cu o mașină. Arete avea două sacoșe în mână și le-a pus jos. La un moment dat, a apărut mașina condusă de Dincă. Arete s-a urcat în față iar fata pe bancheta din spate. Era și o altă femeie la ocazie dar mergea în altă direcție. După doar 20 de metri, Arete i-a zis lui Dincă că a uitat o sacoșă jos. S-a dat jos să își ia sacoșa dar a rămas pe loc. Atunci, Dincă a demarat doar cu Luiza.
Acuzații grave: procurorul a dat ordin să dispară fetele
Martorul susține că, în seara dispariției, Gheorghe Dincă ar fi predat-o pe Luiza lui Dan Dumitrescu, probabil polițistul care apare în scandalul dispariției celor două fete.
Atât Dumitrescu cât și Nicușor Oacă, un alt personaj al cărui nume apare în acest scandal, indicat de afaceristul Remus Rădoi polițiștilor ca posibil răpitor al celor două fete, înainte de prinderea lui Dincă, s-ar fi folosit de Luiza pe care o ținea sechestrată sub influența drogurilor și a somniferelor.
„Când s-a întâmplat cu Alexandra procurorul care a fost dat afară din funcție și comandantul poliției au dat ordin să dispară fetele”, susține martorul. Acesta susține că Dincă nu era acasă, iar în curtea din strada Craiovei ar fi intrat Arete și fiul lui Dincă care a scos-o pe Luiza prin spate.
„Fata era somnoroasă și au plecat cu o mașină a lui Arete, mergând de la casa lui Dincă către Craiova. Când au depășit Gara de la Caracal, care este pe partea dreaptă, s-a dat jos din mașină băiatul lui Dincă, s-a urcat într-o mașină care era parcată pe dreapta și în care erau alte două femei. Arete era în față cu mașina și a pornit după el și băiatul lui Dincă cu cele două femei. Au luat-o din asfalt la stânga, pe canal. După un kilometru de mers printre culturi, băiatul lui Dincă a luat fata din mașina lui Arete și a mutat-o în a lui”, susține martorul.
Acesta a mai precizat că Luiza a ajuns pe mâna lui Oacă care, împreună cu un alt bărbat, au preluat-o în acea zonă a canalului. Doi martori ar fi văzut cum era purtată Luiza pe brațe, dar ar fi fost amenințați de Oacă că le ia gâtul dacă spun ceva.
Șef interimar la DIICOT, Georgiana Hosu a anulat amenda mamei Luizei
Numită, miercuri, șef interimar la conducerea DIICOT, Giorgiana Hosu a luat decizia de a anula amenda primită de Monica Melencu, mama Luizei. Femeia fusese amendată cu 5.000 de lei pe motiv că a refuzat prelevarea de probe biologice.
Potrivit unor oficiali DIICOT, citați de Antena 3, Giorgiana Hosu a infirmat din oficiu ordonanţa procurorului de caz prin care Monica Melencu a fost amendată, motivând că mama Luizei a acceptat, în final, să i se preleveze probe biologice în vederea efectuării unei noi expertize ADN în SUA.
Giorgiana Hosua fost numită procuror-șef interimar la DIICOT după ce Felix Bănilă a demisionat de la conducerea instituției. Înainte de demisia lui Bănilă, Hosu era numărul doi din cadrul DIICOT. Giorgiana Hosu a fost implicată direct în Cazul Caracal fiind trimisă la fața locului pentru a coordona situația, imediat după ce subiectul a explodat.
Noua șefă a DIICOT este specializată pe infracțiuni economice. În cazul Caracal, Giorgiana Hosu a insistat foarte mult în comunicarea publică pe infracțiunea de trafic de persoane pentru că, altfel DIICOT, nu avea competențe pe acest dosar. Prin modificărea legii, DIICOT a căpătat competențele necesare pentru a continua dosarul. Giorgiana Hosu a mai condus DIICOT, ca interimar, în 2014, după demisia Alinei Bica.
O altă decizie important luată de Giorgiana Hosu la preluarea șefiei DIICOT de la Felix Bănilă este retragerea de la CSM a cererii de încetare a delegării Oanei Hăineală în funcția de adjunct al Direcției. Surse citate de mediafax.ro susțin că motivul retragerii cererii de revocare a lui Hăineală a fost acela că solicitarea fostului șef DIICOT, felix Bănilă, este neintemeiată și neoportună.
Cumpănașu a cerut recuzarea procurorilor DIICOT
Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu și, totodată, unul dintre candidații la președinție, consideră că demisia șefului DIICOT, Felix Bănilă, nu afectează cazul Caracal într-un mod pozitiv. Mai mult, el a anunțat că a cerut, împreună cu familia Alexandrei, recuzarea procurorilor DIICOT.
„După cum vă spuneam, demisia domnului Bănilă nu va schimba cu absolut nimic cursul anchetei. Ba din contră, sistemul își dorește îngroparea fetelor și a cazului Caracal, pentru că îi deranjează toate dezvăluirile noastre despre Mafia cu care sunt complici. Pe lângă faptul că ieri și astăzi am primit enorm de multe date de la echipa mea care se ocupă de investigarea rețelelor de trafic de persoane, vă anunț că am mai făcut un demers vital pentru cazul Caracal:
Împreună cu părinții Alexandrei, prin avocatul meu, am solicitat recuzarea procurorilor DIICOT care se ocupă, incompetent, de instrumentarea dosarului Caracal! În urma respingerilor solicitărilor de audieri și a zecilor de probe respinse, am ajuns la concluzia că recuzarea acestora este singura soluție pentru a continua ancheta și a nu-i lăsa să o îngroape!”, a scris Cumpănașu pe pagina sa de Facebook.