Cazul Caracal. Vinovații. Polițiștii și procurorii acuzați de abuz în serviciu

Cazul Caracal. Vinovații. Polițiștii și procurorii acuzați de abuz în serviciu

Se strânge lațul pentru cei care au fost implicați și sunt considerați responsabili de proasta gestionare a anchetei în cazul disparițiilor Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu. Audiat la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, procurorul Ovidiu Popescu, cel care a refuzat să intre în casa lui Gheorghe Dincă, înainte de ora 6.00, a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Tot de abuz în serviciu este acuzată și Violeta Mirea, care se afla la comanda Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, șefa primilor polițiști cărora li s-au adresat soții Măceșanu. „Evenimentul zilei” vă prezintă lista celor mai importante personaje, procurori și polițiști, care sunt acuzați în acest caz.

Rând pe rând, principalele personaje din rândul autorităților care au ocupat funcții de conducere sau au fost implicați în cazul disparițiilor celor două fete, Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, sunt audiate la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), din cadrul Parchetului General. În dosarul în care se efectuează cercetări pentru abuz în serviciu, au fost audiați, ieri, procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, Violeta Mirea, fosta șefă a Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, unde este arondată și comuna Dobrosloveni, localitate în care locuiește familia Alexandrei Măceșanu, dar și cei doi polițiști de la Postul de Poliție Dobrosloveni cărora le-a fost reclamată dispariția, Vasile Marian și Eugen Țenea.

Procurorul Ovidiu Popescu, suspendat din magistratură de către CSM, după ce a preferat să aştepte ora 6 dimineaţa pentru a intra în locuinţa lui Gheorghe Dincă, dar și proaspăt pensionata polițistă Violeta Mirea, au fost puși sub acuzare de către procurorii Secției de anchetă pentru abuz în serviciu în legătură cu intervenția în cazul Alexandrei Măceșanu. În luna august, anchetaorii SIIJ i-au mai audiat pe prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Caracal, Cătălin Zăvoianu și pe fostul adjunct din IPJ Olt, Nicolae Alexe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procuroarea „Veverița”, cercetată disciplinar alături de colegii ei, Popescu și Zăvoianu

Procurorii DNA Carmen Alexandra Lăncrănjan (n.r. – poreclită și „Veverița”) și Cosmin Adrian Iordache, precum și procuroarea Antonia Diaconu de la Parchetul Judecătoriei Pitești sunt cercetați pentru abateri disciplinare de către Inspecția Judiciară (IJ) pentru modul în care au fost date publicității informații din ancheta de la Caracal. Motivul îl constituie „manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale”. Alături de ei sunt vizați de IJ și procurorii Cristian Ovidiu Popescu și Cătălin Alexandru Zăvoianu de la Parchetul Judecătoriei Caracal, pentru „nerespectarea confidențialității lucrărilor”, se arată înr-un comunicat al IJ remis EVZ.

Inspectorii arată că ultimii doi procurori „au gestionat în exercitarea atribuțiilor de serviciu date dintru-un dosar penal în curs de efectuare a urmăririi penale, respectiv activități desfășurate nu numai de reprezentanții Ministerului Public ci și de alte autorități/instituții ale statului ce au fost furnizate și preluate în cadrul comunicatelor postate de AMASP (n.r. - Asociația Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor) și procurorii Antonia Diaconu și Alexandra Carmen Lăncrănjan”.

Cei patru procurori vizați de anchetatorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție

CRISTIAN OVIDIU POPESCU

Procurorul Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost suspendat din funcție începând cu data de 1 august, este cercetat disciplinar de Inspecția Judiciară și este anchetat de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. El este procurorul care în noaptea de 25 spre 26 iunie a așteptat ore în șir și a dat ordin polițilștilor să nu pătrundă în casa lui Gheorghe Dincă, deși avea mandat aprobat de judecător. Astfel, procurorul a așteptat ora 6.00 dimineața, deși atât judecătorul cât și unii dintre polițiști au făcut referire la articolul 159 din Codul de procedură penală, care trebuie citit până la capăt, deoarece arată atât regula, cât și excepția cu privire la efectuarea percheziției.

„Art. 159 alin. 3 – Percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00, cu excepția infracțiunii flagrante sau când percheziția urmează să se efectueze întrun local deschis publicului la acea oră”. Constituția României prevede la rândul ei la Art. 27 că domiciliul sau reședința unei persoane sunt inviolabile, dar arată și situațiile care fac excepție, printre care și cea în care anchetatorii urmăresc „înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”. Cristian Ovidiu Popescu a susținut mai multe acțiuni #rezist, apare pe listele de semnături ale petiţiilor promovate de Forumul Judecătorilor din România în ultimii doi ani și a fost premiat în 2010 de Laura Codruța Kovesi.

CĂTĂLIN ALEXANDRU ZĂVOIANU

Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Caracal, Cătălin Zăvoianu, s-a remarcat, după ce a fost audiat la SIIJ când a fugit de jurnaliști. El a fost șeful procurorului Cristian Ovidiu Popescu, ultimul aflat pe teren în noaptea de 25 spre 26 iulie 2019, după ce casa lui Gheorghe Dincă fusese identificată la mai bine de 12 ore de la apelurile Alexandrei la 112. Presa locală scrie că procurorul Cătălin Alexandru Zăvoianu, s-a făcut de râs, o perioadă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, atunci când a clasat un dosar pe motiv că „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege”.

Concret, în dosarul menționat s-a plecat de la faptul că un bărbat a furat câinele unei vecine, cu intenția de a-l vinde, și s-a ajuns la o acuzație de furt de fân și la o altă persoană păgubită. Șef al Parchetului Judecătoriei Caracal, în prezent, se pare că Alexandru Cătălin Zăvoianu a fost, inițial, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție de Frontieră Dolj, după care s-a plimbat pe la numeroase parchete din țară, printre care PJ Drăgăşani, Roşiorii de Vede, Hunedoara sau Olt.

LUCIAN TRIFU

De la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal au participat trei procurori: prim-procurorul Cătălin Alexandru Zăvoianu, procurorul Cristian Popescu şi procurorul Lucian Gabriel Trifu. „Toţi au fost acolo. Abia când s-au primit imaginile de pe camerele de supraveghere şi s-a putut vedea în ce maşină a urcat Alexandra, lucrurile au început să se contureze. S-a stabilit că proprietarul este Gheorghe Dincă. Dar pe imagini, şoferul nu se vedea foarte bine.

Putea fi oricine, nu neapărat proprietarul. Când am văzut ce vârstă are acesta, am extins cercetările. Am stabilit că are un fiu. La început, noi îl suspectam mai mult pe fiu şi, normal, am solicitat mandat de percheziţie şi la domiciliul acestuia. La miezul nopţii, nu aveam nimic sigur. Ştiam maşina, dar nu ştiam unde este, nu eram convinşi că maşina este în curtea proprietarului. Din cauza gardului extrem de înalt, nu se putea vedea nimic. Era întuneric, nu ne puteam da seama nici că acolo este un brad sau un nuc”, a povestit anchetatorul Lucian Trifu pentru Adevărul.

LIVIU VASILESCU

Conform unui raport oficial, procurorul DIICOT Liviu Vasilescu a deschis dosar penal doar după ce s-a uitat la televizor, a dezvăluit Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei. „Vă pot spune un lucru absolut uluitor. Domnul procuror a deschis dosarul penal nu ca urmare a sesizărilor de la 112, nu ca urmare a sesizărilor care ar fi trebuit făcute de Politia Dobrosloveni, ci ca urmare a vizionarii dlui Vasilescu (procurorul DIICOT Liviu Vasilescu – n.r.) a unei emisiuni TV (…) scrie în raport. Nu vă pot spune al cărei instituții aparține raportul, dar nu este al MAI”, a declarat Cumpănașu.

Cumpănașu a dat publicității un fragment din raport: „La data de 25 iulie 2019, în jurul orelor 12:00, procurorul Vasilescu Liviu (de la DIICOT CRAIOVA) a văzut la un post de televiziune că a dispărut o minoră pe raza municipiului Caracal. În această situație a luat legătura cu Poliția municipiului Caracal și a aflat că, într-adevăr , s-a reclamat o dispariție, iar în jurul orelor 11:00 o persoană de sex feminin a apelat serviciul 112, spunând că a fost bătută și violată de un barbat în jur de 50 ani, fiind sechestrată într-o locuință în Caracal…”. „Parchetul Caracal nu știa nimic, Politia nu raportase violul, sechestrarea, bătaia la parchet local și, culmea, Parchetul Caracal deschide dosar penal abia la ora 16:00 la cererea și insistența procurorului DIICOT de la Craiova pentru că acesta se uitase la știri…”, a mai scris Cumpănașu pe Facebook.

Cine sunt polițiștii implicați în intervenția eșuată

Nicolae Mirea

Fostul şef al Poliţiei Caracal, comisarul şef Nicolae Mirea, demis din funcţie ca urmare a modului în care a acţionat în cazul dispariţiei Alexandrei, a ieșit la pensie, la începutul lunii august. Nicolae Mirea a lucrat în cadrul Poliţiei Caracal din 1990, iar din decembrie 2017 a ocupat funcţia de şef al instituţiei.

Violeta Mirea

Fosta soție a șefului Poliției Caracal, de care ar fi divorțat pentru ca soțul ei să fie numit în funcție, Violeta Mirea a fost șefa Secției de Poliție Rurală Osica de Sus, unde este arondată și comuna Dobrosloveni, pe raza căreia locuiește familia Măceșanu. După ce Ioan Măceșanu, tatăl Alexandrei, a sesizat dispariția, pe 24 iunie, șefa i-ar fi dat ordin agentului șef Marian Vasile, de la Postul Dobrosloveni, să îi transmită să revină după 24 de ore, pe motiv că fata s-ar putea întoarce acasă. Drept urmare, Vasile Marian i-a spus tatălui Alexandrei să revină a doua zi. În urma izbucnirii scandalului, ea a fost demisă din funcție iar pe 14 august a înaintat superiorilor cererea de pensionare.

Marian Vasile

Adjunct al șefului de post din Dobrosloveni, agent șef principal Marian Vasile este primul polițist care a stat de vorbă cu Ion Măceșanu, tatăl Alexandrei, care a mers pe 24 iulie 2019, la ora 20.30, să reclame dispariția fiicei lui. Agentul i-a spus să se întoarcă acasă și să revină a doua zi, în cazul în care fata nu se întoarce. Vasile Marian a informat-o în acea seară pe Violeta Mirea, șefa Secției 2 de Poliție Rurală Osica de Sus, însă primele măsuri au fost luate pe 25 iulie, la 8.30 dimineața. Procedura îl obliga pe polițist să se deplaseze la domiciliul minorei și să constate dispariția ei, apoi să declanșeze imediat ancheta.

Eugen Țenea

Agentul principal Țenea Eugen, coleg cu Vasile Marian la postul de Poliție din Dobrosloveni, este cel care a notat numărul de telefon, cerut drept contact de la părinții Alexandrei, în seara de 24 iulie, pe care l-a notat într-o agendă, apoi a continuat alte activități.

Daniel Humă

Fost adjunct al șefului Poliției Caracal, Daniel Humă a fost acuzat de afaceristul Remus Rădoi că, alături de Mirea, e mână în mână cu intrelopii: „Membrii grupării au început apoi să intimideze martorii. Din dosar reieșea că au existat discuții între domnul Mirea și domnul Humă cu unii dintre membrii acestei grupări”, a declarat Remus Rădoi. „Într-una dintre dăți, același adjunct Humă Daniel l-a sunat pe liderul clanului mafiot și l-a încunoștințat de tot ceea ce eu îi spusesem. A venit acesta și mi-a reprodus identic ceea ce eu îi spusesem, la cinci minute distanță. Omul a spus că Humă l-a chemat la el și i-a spus că eu i-am indicat locul unde ei sunt înarmați și că le-a recomandat să plece ca să nu fie găsiți când vine mașina de poliție să îi verifice”, a spus omul de afaceri.

Vasilică Viorel Florescu

Agentul Vasilică Viorel Florescu este cel care a preluat apelul Alexandrei de la STS. El a sesizat cum se fac turele de 24 de ore la IPJ Olt și nereguli la serviciul 112. „Apelul cu Alexandra a fost la 11.05, de la STS către mine, dispecer poliție (…) Noi fiind în Slatina și nu avem decât harta județului Olt de la A la Z. În rest, că e cartierul Bold, că e strada Bold sau știu eu ce dig mai este pe-acolo, nu cunoști. Și atunci asta e presiunea timpului, să obțin și date, să le comunic și la cei din teren pentru că ei știu”, spunea Vasilică Viorel Florescu.

Constantin Tudor Pistol

Șeful împuternicit al Biroului de Investigații C r i m i n a l e de la Poliția C a r a c a l , Constantin Pistol, 39 de ani, este polițistul care a vorbit ultimul cu Alexandra. Pe 25 iulie 2019 a fost sunat de dimineață de șeful poliției Dobrosloveni, la raportarea dispariției Alexandrei Măceșanu.

  • După apelurile la 112 ale fetei răpite, Pistol a apelat-o de pe telefonul său pe Alexandra și a vorbit cu ea 20 de minute, încercând s-o localizeze și s-o salveze. Apelul nu a fost înregistrat.
  • Apropiații clanului Cocoș susțin că un anume Pistol i-a ajutat: Pe 3 aprilie 2012, ora 20:25:15, procurorii DIICOT Olt au înregistrat o discuție telefonică între liderul rețelei de trafic de minore, Bogdan Daniel Marinel, zis și Cocoș, și un bărbat neidentificat, care folosea o cartelă prepaid. BDM – Că a fost forțată? Bărbat – Că a fost bătută și până la urmă cică i-a zis ăla PISTOL să o lase moartă că nu-i merge și că are. BDM – Că? Bărbat 1: Că i-a zis PISTOL să nu mai bage vrăjeli că are din astea și că să o lase moartă știi, i-a zis lui E. BDM – Aha. Bărbat 1 – Și cică a lăsat-o, ea așa zice ea, acum nu știu. BDM – Mhm. Anchetatorii de la DIICOT Olt nu au încercat să afle cine este Pistol și dacă într-adevăr un polițist a oprit o victimă din a depune plângere. Este doar una din mai multe piste ale anchetei care rămân neinvestigate, scrie Libertatea.

Nicolae Alexe

Fost adjunct al șefului IPJ Olt și coordonator al acțiunii în perioada în care era căutată Alexandra Măceșanu, Nicolae Alexe este cel care, pe 25 iulie, după ce fata de 15 ani a sunat la 112 pentru a anunța că a fost răpită, i-a dat controversatului afacerist Remus Rădoi numărul de telefon al lui GheorgheDincă, de pe care fata sunase, pentru a identifica posesorul cartelei. A fost audiat la SSIJ pe 7 august.

  • A primit raport despre Alexandra de la Cristian Mihai Grigorescu la 11.44
  • A primit raport despre Alexandra de la Tache Stoica la 11.50
  • Pe 25 iulie 2019, la ora 17.00, după șase ore de la apelurile la 112 ale Alexandrei Măceșanu, șeful operativ al IPJ Olt Nicolae Alexe l-a sunat pe Remus Rădoi, zis și „Codiță” căruia i-a divulgat numerele de telefon și indiciile mașinii suspectului.
  • A ordonat lui Laurețiu Nețoiu de la Serviciul de Investigații Criminale să se ocupe de cazul Alexandra.

Dan Dumitrescu

Fost polițist la Serviciul Rutier, agentul Dan Dumitrescu, din Caracal, a fost în fața casei lui Gheorghe Dincă, în ziua descinderii de pe strada Craiovei. El spune că era acolo pentru a fluidiza traficul. Afaceristul Remus Rădoi l-a acuzat că făcea parte dintr-o rețea de proxenetism. Dan Dumitrescu s-a numărat printre persoanele la domiciliul cărora s-au făcut percheziții, într-un dosar instrumentat de DIICOT Olt de cămătărie, șantaj, rețea de prostituție și trafic de persoane. Cazul nu a fost finalizat, iar fostul polițist (încă) are calitatea de martor în dosar. El a fost destituit de IPJ Olt pentru că ar fi stricat imaginea Poliției. Dumitrescu spune că nu percheziția făcută de procurori la locuința sa a fost motivul demiterii sale, ci că cercetarea disciplinară a început după ce Remus Rădoi a spus despre el la televiziuni că este prieten cu interlopii. Despre cazul Caracal, Dan Dumitrescu a declarat:„Polițistul Pistol a încercat să intre atunci, noaptea, în casa lui Dincă, dar Alexe i-a pus pe mascați să-l dea jos de pe gard. A spus: Stați, nu intrăm, îi așteptăm pe ai lui Oacă, să vină să ia fetele de aici. Așa îi dăduse Rădoi informații”, a declarat Dan Dumitrescu pentru Libertatea. „Unul dintre ofițerii DGA veniți la percheziție (n.r. – la Dincă acasă) e Dan Nițulescu, bun prieten cu Rădoi. Se duc la piscină împreună, merg împreună în cluburi. ”, a declarat Dan Dumitrescu.