Se discuta desprte „Dosarul Caracal” iar alături de Bălan mai era invitat şi Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu. La un moment dat, avocatul, explicând despre interogatoriile care i se iau lui Dincă, a folosit nişte termeni tehnici, mai greu de înţeles pentru cei care nu sunt de specialitate.

Atunci Sorin Ovidiu Bălan a simţit nevoia să explice pe scurt: „Adică, trag de timp şi la interogatoriu, aşa cum au făcut toată ancheta”.

Tonel Pop a luat foc şi a început să-i reproşeze lui Bălan că-l întrerupe mereu, deşi până atunci jurnalistul nu scosese niciun cuvânt. „Ies din emisie”, a ameninţat Tonel Pop. Atunci Bălan s-a ridicat şi a ieşit el din platou.

Contactat de noi, jurnalistul ne-a declarat: „În nici un caz şi cu nici un preţ nu mă las călcat în picioare de un avocăţel de doi bani, de acest semitonel, de care până să-l dăm noi la televizor nu a auzit nimeni. Avocăţaş de fumoar, care se crede acum un maestru al baroului. Nu l-am întrerupt deloc. L-am lăsat să vorbească, deşi nu spunea nimic. În mai multe rânduri, deşi eu tăceam, a tot spus să nu-l întrerup”.

„Omul are un fix cu întreruptul, că nu numai cu mine s-a certat pe tema asta prin emisiuni.  Eu n-am făcut decât ca la sfârşitul discursului lui să întăresc, pe înţelesul tuturor, ceea ce spusese. Sunt un om calm de felul meu, dar m-am săturat să suport ifosele unor astfel de nimeni. Îmi cer scuze faţă de telespectatori.  În nici un caz nu am vrut să-i jignesc. A fost forma mea de protest împotriva prostiei agresive”, a adăugat Sorin Ovidiu Bălan.

După ieşirea lui Bălan din platou, subiectul a mai continuat câteva minute. După care s-a trecut la un altul.

 

 

Te-ar putea interesa și: