Să rămânem la prima parte a documentului, acolo unde este vorba despre răpirea şi sechestrarea victimei Luiza Melencu. Ne ferim în continuiare să spunem şi „asasinarea” fetei, pentru că rechizitoriul nu aduce nici un fel de probă în acest sens.

Momentul în care Dincă ajunge cu victima la el acasă, ridică un număr de semne de întrebare. Nu mai insistăm asupra faptului că nu s-a stabilit de ce a stat şi nici cu cine a vorbit Dincă la telefon atunci când a staţionat mai bine de o jumătate de oră în parcarea din apropierea satului fetei, după care a întors maşina şi a mers cu fata la el acasă.

O explicaţie, una singură, ar putea fi. Dincă a răpit-o pe Luiza, a mers către Craiova, a ieşit din Caracal şi i-a sunat pe cei cărora trebuia să le-o dea mai departe, ca să o traficheze. Aceştia nu au putut ajunge rapid la el şi atunci Dincă, temându-se că, aflat pe marginea şoselei foarte circulate, ar putea fi observat cu fata răpită de cineva care ar fi putut da alarma, s-a dus să o mai ţină la el acasă, până venea cineva după ea.

Să trecem acum la momentul ajungerii acasă şi intrarea în curte.

Risipiţeanu, beţivul de care se teme Dincă

Tocmai când dădea să închidă porţile în urma maşinii în care se afla imobilizată Luiza, Dincă s-a trezit cu Risipiţeanu, beat şi cu o jumătate de ţuică la el. Deşi i-a strigat să nu intre în curte, acesta totuşi a făcut-o. Astfel, a văzut-o pe Luiza pe bancheta din spate, care reuşise să se ridice în şezut. Atenţie acum: „a observat-o (Risipiţeanu n.r.) pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, care se ridicase de pe banchetă din spate și țipa către el, cerându-i ajutor.”

Deci, fata îl văzuse pe Fănică, a văzut că este altcineva decât cel care o răpise şi cerea ajutor.

În legătură cu acest episod, Dincă declară: „Situația creată l-a înfuriat pe inculpatul DINCĂ GHEORGHE, acesta având inițial intenția să-l agreseze pe ”Fănică”, însă a realizat rapid tardivitatea unei astfel de atitudini, deoarece inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN îl surprinsese cu fata sechestrată în autoturism și o auzise strigând după ajutor.”

Nu a făcut-o însă, pentru că s-a temut de scandal care ar fi putut atrage atenţia asupra lui.

În primul rând, în nici un caz Dincă nu era un om care să-şi stăpânească furia. Sunt numeroase mărturii în acest sens, în care „nea Popicu” agresase oameni de multe ori fără motiv sau din motive minore.

În al doilea rând, cine să vadă sau să audă ceva, atâta timp cât Risipiţeanu a văzut-o pe Luiza după ce a trecut în faţa maşinii, în dreptul parbrizului, adică în curtea lui Dincă? Ce face acesta, conform rechizitoriului:  „În timpul în care inculpatul DINCĂ GHEORGHE a mers către porțile mari preocupat să le închidă cât mai repede și de asemenea să încuie și poarta mică cu cheia, inculpatul RISIPIȚEANU ȘTEFAN s-a deplasat din spatele autoturismul către fața acestuia și, uitându-se prin parbrizul mașinii, a observat-o pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, care se ridicase de pe banchetă din spate și țipa către el, cerându-i ajutor.”

Deci, cu porţile închise, Dincă s-a temut de scandal. S-a temut să agreseze un beţiv care nu are mai mult de 50 de kilograme şi abia se ţinea pe picioare, dar nu s-a temut să o agreseze mai bine de o jumătate de oră pe Luiza în maşina parcată pe marginea drumului, în mijlocul zilei! S-a gândit că Risipiţeanu ar putea face scandal, dar nu s-a gândit că în parcarea de lângă Dioşti ar putea opri şi o altă maşină, iar oamenii din ea să fi putut vedea prin parbriz scena agresiunii!

O bandă pe ochi care spune multe

O altă afirmaţie ciudată cuprinsă în rechizitoriu este cea privind imobilizarea Luizei imediat ce a fost introdusă în camera groazei. „După ce a introdus victima în cameră, inculpatul a închis ușa pe interior cu cheia și i-a legat fetei și picioarele cu bandă adezivă, aplicându-i  bandă adezivă (tip scotch) și la ochi.”

Deci, când a fost răpită, apoi adusă în curte şi dusă în camera torturii, fata nu era legată la ochi. Dovadă este şi faptul că în poartă ea îl vede pe Risipiţeanu, căruia îi cere ajutor.

După care, Dincă îi aplică o bandă adezivă pe ochi.

Pentru ce? Pe cine nu mai trebuia să vadă fata, pentru a-l recunoaşte şi reclama la organele de anchetă? Pe Dincă îl văzuse la faţă. Văzuse şi maşina. Văzuse şi locul unde fusese dusă, uşor de identificat pentru că se află la ieşirea din Caracal, către satul fetei.

Desigur, nu trebuia să-i vadă la faţă şi nici nu trebuia să vadă pe unde urma să fie dusă, de cei care urmau să o preia de la cel care o răpise.

Asta înseamnă că fata îi cunoştea pe cei care au traficat-o.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: