Bărbatul despre care se spune că ar fi complicele lui Gheorghe Dincă la comiterea crimelor de la Caracal s-a îmbolnăvit de COVID.
Ștefan Risipițeanu a fost internat în stare gravă după ce a contactat boala, la Spitalul Penitenciar Jilava. În aceste condiții, procesul celor doi a fost amânat. Considerat complicele lui Gheorghe Dincă, Risipițeanu a fost trimis în judecată în dosarul uciderii celor două adolescente, dosarul Caracal, așa cum este cunoscut.
Conform surselor judiciare, recent, Rispițeanu a fost făcut o formă gravă de COVID-19 și a trebuit transferat la Spitalul Penitenciar Jilava.
„Starea sa de sănătate nu îi permite să intre nici măcar în videconferință”, au spus surse judiciare, citate de Gândul.
Gheorge Dincă a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT la 10 ianuarie 2020, fiind acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. La rândul său, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, a fost acuzat de viol în același dosar și este judecat alături de Gheorghe Dincă.
Judecata dosarului se face cu ușile închise
Dosarul crimelor de la Caracal s-a aflat în camera preliminară timp de nouă luni deoarece un judecător trebuia să verifice dacă probele au fost legal administrate de procurori.
În aceste condiții, procesul, care se judecă la Tribunalul Olt, a început în octombrie 2020. La cererea DIICOT, judecătoarea Diana Cotoi a decis ca şedinţele de judecată să fie cu uşile închise. Procurorul de şedinţă a invocat faptul că Gheorghe Dincă este judecat pentru trafic de persoane, trafic de minori şi viol şi a cerut să fie protejate viața intimă şi interesele victimelor minore.
La Tribunalul Olt se judecă un nou termen în dosarul Caracal, instanța hotărând să o audieze pe soția lui Gheorghe Dincă, dar și pe copii acestuia, pe Gheorghe Daniel Dincă, pe Daniela Florentina Bălan și pe Mihai Adrian Dincă. De asemenea, la termenul de miercuri urmau să fie audiaţi şi alți doi martori. Este vorba despre Alexandru Ruxăndescu și Valică Sandu.