Avocata familiei Melencu, Carmen Obârșan, a lansat acuzații grave în direcția anchetatorilor dosarului Caracal, care îl are în centru pe Gheorghe Dincă, acuzat de răpirea și uciderea adolescentelor Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu la 14 aprilie și 24 iulie 2019.
Avocata familiei Melencu spune că din 40 de probe trimise la expertiza criminalistică genetică, doar trei au fost analizate. În acest context, pentru Carmen Obârşan este cât de poate de clar că se dorește protejarea anumitor persoane implicate în cazul Caracal.
De asemenea, apărătoarea familiei greu încercate de doi ani a indicat că 37 de probe nu au fost expertizate genetic pentru că procurorii n-au dorit.
”Tot acest dosar Caracal a fost investigat într-un total dezinteres sau, mai bine zis, pentru a se proteja anumite persoane, care au legătură foarte mare cu aceste infracţiuni”, a spus Carmen Obârșan într-o intervenție la o cunoscută televiziune de știri.
De ce sunt ignorate 37 de probe?
Avocata susține că au fost găsite probe asupra cărora s-a făcut o expertiză, rezultatul fiind ADN-ul unei femei. Se pare că este același cu ADN-ul dinților de sub butoi, dar că nu se găsește nicio genotipare cu care să fie asociată.
Vorbim despre butoiul din curtea casei lui Gheorghe Dincă, în care el și-a ars victimele pentru a-și acoperi urmele crimelor. Amintim că la 18 august, evz.ro relata că avocata familiei Melencu este terorizată de Gheorghe Dincă.
Dosarul Caracal a fost preluat de DIICOT și se judecă la Tribunalul din Olt. Dincă, supranumit și ”monstrul din Caracal” a avut mai multe declarații contradictorii despre uciderea celor două fete, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
Gheorghe Dincă este agresiv și după gratii
În fața instanței, el a manifestat un comportament agresiv la adresa părților din dosar, dar și la adresa completului de judecată. La peste doi ani de când a avut loc tragedia de la Caracal, bunicul Luizei Melencu, Stelian Iordache, crede că Dincă este ucigaș, ci doar o parte a unei rețele de trafic de persoane.
„Dincă nu e criminal, nu a omorât pe nimeni. El este un traficant de persoane și face parte dintr-o anumită rețea. În această situație, cineva trebuia să plătească, adică cel mai slab: Dincă.
Se știa că era chiar monitorizat. Dincă nu le-a omorât pe fete, le-a luat și le-a traficat. Avem convingerea că am fost mințiți, am fost trădați. Instituțiile statului, în loc să-și facă datoria, au avut interesul să acopere rețeaua de traficanți de persoane”, a afirmat Stelian Iordache într-unul dintre interviurile acordate în cei doi ani.â
Dacă în cazul Alexandrei Măceșeanu, anchetatorii au reușit să găsească urme ADN în casa ororilor, probele sunt vagi în cazul Luizei. Chiar și așa, familia Luizei Melencu crede ca fata este în viață, mai ales că Dincă le-a transmis că a fost obligat să mintă.