Externat sub escortă din Spitalul de Urgenţă Craiova, Cătălin Mavriche, asasinul interlopului Caiac, a ajuns ieri în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, nu înainte de a fi dus în faţa judecătorilor, care au respins recursul împotriva mandatului de arestare preventivă emis pentru 29 de zile de Tribunalul Dolj.
Cu puţin după ora 10.00, Mavriche a intrat în sala de judecată îmbrăcat într-un tricou negru. „Regret fapta. Am fost prieteni. Ne ştie lumea. Am tras de frică“, a spus el, plângând.
„Nu m-am dus acolo cu intenţia de a-l omorî. Sunt criminal, cum spune lumea, dar nu am făcut-o cu intenţie. S-a făcut cu sabia spre mine, iar nevasta mea l-a rugat în genunchi să mă lase că sunt beat. El a împins-o şi a dat cu sabia, iar eu, dacă nu puneam mâna acum, eram mort. Am tras cu pistolul de frică. M-am dus cu două pistoale, dar nu am plecat cu intenţia de a-l omorî“, a adăugat Mavriche. Cu toate acestea, judecătorii au decis ca ucigaşul lui Caiac să rămână în arest. Cazul „Caiac“, în presa germană Sub titlul „O înmormântare frumoasă“, cotidianul „Suddeutsche Zeitung“, care apare la München, a publicat un amplu articol despre viaţa interlopului Caiac, înmormântarea lui şi lumea interlopă craioveană văzută din Germania. „Au fost sute de oameni îndureraţi şi o mare de coroane de trandafiri albi. Bărbaţi care arătau ca ieşiţi dintr-un film cu gangsteri încercau să sperie privitorii şi fotografii“, începe articolul semnat de Kathrin Lauer, făcând referire la înmormântarea lui Caiac, pe care o compară cu cea a lui „Ion Oblemenco, legendarul fotbalist al Universităţii“.
„Tot ce s-a întâmplat arată importanţa cultului pentru bani, pentru bogăţie materială, în România neocapitalistă. Întâi, faptul că înmormântarea a fost cu atâta fast, că a venit atâta lume să omagieze un mafiot. Apoi, informaţia că în România se joacă poker pentru sume atât de mari (50.000 euro). Că acest cult pentru bani apare şi în noua muzică populară românească, recte manelele“, ne-a declarat Kathrin Lauer.