Cazul bebelușului căzut în Herăstrău. Află noutățile despre starea de sănătate a acestuia

Cazul bebelușului căzut în Herăstrău. Află noutățile despre starea de sănătate a acestuia

Copilașul care, luni, a ajuns la Spitalul Grigore Alexabdrescu din București după ce a căzut în lacul Herăstrău este în afara oricărui pericol.

„Starea lui de sănătate este bună! Este în afara oricărui pericol și în zilele următoare va fi externat”, a precizat, pentru EVZ, Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului ”Grigore Alexandrescu”.

Un bebeluș de nouă luni a fost scăpat de bonă, luni,  cu tot cu căruciorul în care se afla, în lacul Herăstrău. Copilul a fost scos din apă de un agent de pază care a sărit imediat după el. Martorii au sunat imediat la 112, iar un echipaj SMURD a preluat bebelușul și l-a dus la Spitalul de Urgență „Grigore Alexandrescu”.

Gabriela Alexandra Ionescu (22 de ani), angajată ca picoliță la restaurantul „Il Calcio”, este unul din îngerii salvatori ai bebelușului căzut în Herăstrău. Nu știe numele copilașului și ne- a povestit cu emoție, aproape tremurând, cum l- a resuscitat, cum l- a ținut în brațe și cum i-a dat căldură micuțului.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Era aproape 12.00 când am auzit o femeie țipând. Era cu mâinile ridicate și striga să-i salveze cineva copilul. Am ieșit din restaurant și am văzut cum un coleg de la un alt restaurant l-a scos din lac. Era prins în cărucior. Și cred că asta i-a purtat noroc! Era vânăt, rece, și nu avea puls! De șase ori am suflat, am tras o grămadă de apă”, ne-a spus Gabriela.

Este în anul II la școala de asistente

Tânăra este asistentă în anul II la școala de asistente și face practică la Spitalul Fundeni. Spune că s-a speriat când a văzut cât de mic era bebelușul și cât de vânăt. Mai ales că avea burta umflată și plină de apă. „Abia a șasea oară, la a șasea manevră, și-a revenit. A început să respire. A vomitat pe mine și a început să plângă. Cred ca a fost inconștient cinci minute. Salvarea a venit cam dupa 15 minute”, a mai spus ea. Angajații care au asistat la această scenă spun că bona, care are 60 de ani, a vrut, cel mai probabil, să se adăpostească de ploaie sub un copac și probabil i- a alunecat căruciorul.

Bebelușul a stat la Terapie Intensivă

Copilul a fost internat la secția de Terapie Intensivă și se află în supraveghere permanentă. Este stabil, însă, nu putem spune deocamdată dacă accidentul îi va lăsa sechele. Poate suferi o infecție în următoarele zile din cauza apei care i-a ajuns în plămâni. Totodată, poate avea și urmări neurologice din cauza faptului că nu i s-a oxigenat creierul. Repet, trebuie să vedem care va fi evoluția lui în zilele următoare, acum fiind prea devreme ca medicii să se pronunțe în ceea ce privește recuperarea bebelușului”, ne-a declarat dr. Raluca Alexandrescu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.