Cazarea de 1 Mai costă între 100 şi 200 de lei

Pentru două nopţi de cazare, turiştii care vor să petreacă de 1 Mai la mare vor scoate din buzunar între 100 şi 200 de lei de persoană, dacă se vor caza la un hotel.

Hotelierii se aşteaptă ca minivacanţa de 1 Mai să fie un moment propice afacerilor, iar turiştii să profite de vremea caldă şi să meargă la mare. Astfel, sunt aşteptaţi pe litoral între 15.000 şi 18.000 de persoane în acest sfârşit de săptămână, potrivit preşedintelui ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, transmite Mediafax.

Turiştii care vor sărbători ziua Muncii pe litoral vor putea beneficia şi de facilităţi oferite de hotelieri, cum ar fi accesul la saună sau la piscină. Anul acesta, cele mai multe rezervări au fost făcute pentru unităţi de cazare din Mamaia, Costineşti şi Neptun-Olimp.

Pe traseul Neptun - Costineşti - Eforie - Mamaia – Năvodari, Asociaţia Litoral – Delta Dunării va organiza de 1 Mai un carnaval şi o defilare la care vor participa ospătari, cameriste, barmaniţe, recepţioneri, clovni, actori în costume de epocă, maşini tunate, maşini de epocă, dansatori în spectacol multietnic (greci, turci, aromâni, dobrogeni), salvamari, marinari, fanfară, DJ. De asemenea, vor fi organizate concerte şi vizionări de filme, toate gratuite.

Cât costă cazarea:

Mamaia

  • hotel de două stele - 100 de lei/persoană/două nopţi
  • hotel de trei stele - 200 de lei/persoană/ două nopţi

Eforie Sud

  • hotel de trei stele - 100 de lei/persoană/două nopţi
  • hotel de patru stele - 160 de lei/persoană/două nopţi

Costineşti:

  • vilă cu o margaretă - 58 de lei/persoană/două nopţi
  • vilă cu două margarete - 96 de lei/persoană/două nopţi
  • vilă cu trei margarete - 106 de lei/persoană/două nopţi