Caz uluitor în Teleorman. Un șofer de ambulanță este acuzat de omor, după ce a încercat să salveze viața unui om | EVZ EXCLUSIV

Caz uluitor în Teleorman. Un șofer de ambulanță este acuzat de omor, după ce a încercat să salveze viața unui om | EVZ EXCLUSIV

La aproape doi ani după ce a descoperit trupul unui om pe marginea unui drum, Ionel Stroe, un șofer de ambulanță din Roșiori de Vede, a fost anunțat că i s-a suspendat dreptul de a conduce, pe motiv că a fugit de la locul unui accident pe care nu l-a provocat. Polițiștii din Giurgiu au confundat sângele cu antigelul și l-au acuzat și de ucidere din culpă

O anchetă cu multe semne de întrebare în care sunt cercetaţi un şofer şi o asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanţă Roşiori de Vede este „plimbată”, de aproape doi ani, între Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu şi Parchetul Giurgiu. Șocant în acest caz este faptul că cei doi, acuzați că se fac vinovați de moartea unui om, susțin că nu au făcut altceva decât să oprească și să acorde primul ajutor unei victime aflate pe marginea drumului. Şoferul ambulanţei, Ionel Stroe, de 42 de ani, riscă să rămână fără locul de muncă după ce a primit, zilele trecute, vestea că i-a fost suspendat permisul de conducere, fiind acuzat de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără ca dosarul să ajungă în instanţă.

Salvarea a oprit să ajute un om

Ne puteți urmări și pe Google News

Povestea acestui caz începe pe data de 1 noiembrie 2014. În seara acelei zile, autosanitara TR-74-AMB condusă de Ionel Stroe se întorcea de la Spitalul „Floreasca”, din București, către Roșiorii de Vede, împreună cu asistenta Mariana Stănescu. În localitatea Copaciu, şoferul a observat pe partea dreaptă a carosabilului un om căzut. Acesta susţine că a întors mașina, pentru că cel mai apropiat spital ar fi fost cel de la Ghimpați unde, legal, dacă omul era în viață, era obligat să-l transporte. A oprit lângă victimă, însă asistenta medicală a constatat că omul este decedat, nemaiavând puls. „A luat, totuși, defibrilatorul din mașină pentru a monitoriza și confirma clar decesul”, a povestit Ionel Stroe, pentru Informația de Teleorman. După aceea, ambulanţierul a apelat la patronul unui magazin de peste drum, Ilie Tonciu, care, împreună cu un consătean, Dumitru Bucur, au spus că îl cunosc pe decedat, în persoana lui Iulian Mihăiță Tănase, în vârstă de 37 de ani. Patronul a fost rugat de ambulanțier să sune la 112 și să anunțe că echipajul a descoperit un om decedat pe DE 70. După ce patronul a spus unde se află, i-a dat telefonul asistentei care a dat toate detaliile către STS Giurgiu. Între timp, la faţa locului au ajuns doi polițiști: agentul principal Adrian Voicu și agentul șef Dumitru Asan. A fost înștiințată echipa operativă, iar șoferului și asistentei medicale de pe ambulanța de Teleorman li s-a dat voie să plece.

Transformat din salvator în ucigaș

La o zi după incident, pe 2 noiembrie 2014, Ionel Stroe a fost invitat la sediul Poliției din Roșiorii de Vede ca să dea o declaraţie. După aceea a aflat că polițiștii din județul Giurgiu îl bănuiesc pe el că ar fi autorul accidentului care a condus la moartea lui Iulian Mihăiță Tănase. L-am întrebat dacă poliţiştii din Giurgiu au cerut verificarea ambulanţei, autovehicul suspect, în aceste condiţii. „Nici vorbă. Ambulanţa era plecată în misiune cu un alt coleg. I-am cerut eu colegului să vină cu maşina la sediul poliţiei”, a venit răspunsul halucinant al lui Ionel Stroe, pentru „Evenimentul zilei”. Drept urmare, ambulanţa a fost verificată şi fotografiată de echipa operativă de la Poliţia Roşiori de Vede.

Reținuți 24 de ore

Abia pe 6 noiembrie o echipă de la Poliţia Rutieră Giurgiu a venit la Roşiori să îi audieze şi să verifice ambulanţa care se afla într-un service din Alexandria. „Subcomisarul Ionuț Vereș a zis că vrem să acoperim urmele. Noroc că ambulanța era în parcarea de la service”, a povestit Stroe. Poliţiştii din Giurgiu a verificat autosanitara. „Domnul Vereş a văzut o pată brunroşcată şi a zis:<  Gata!V-am prins,ăsta e sânge>”, ne-a relatat şoferul ambulanţei. A fost adusă lampa cu ultraviolete, s-au luat probe şi au fost găsite şi patru fire de păr. Pe baza acestor „probe”, șoferul și asistenta medicală au fost reținuți, timp de 24 de ore, pe data de 18 noiembrie. „Procurorul ne-a pus imediat în libertate pentru că a considerat că nu sunt probe suficiente”, ne-a explicat Ionel Stroe.

A cerut deshumarea cadavrului

Pentru a-şi demonstra nevinovăţia, Ionel Stroe a cerut deshumarea cadavrului lui Iulian Mihăiță Tănase. În baza unui mandat emis de procur au fost prelevate şi probe de pe cadavru. Analizele de laborator efectuate la Institutul Național de Medicină Legală aveau să demonstreze, însă, că presupusul sânge era, de fapt, antigel. Totodată, în raportul medico- legal din 8 iunie 2015 se precizează clar existența a trei fire de păr, iar în cel din 7 octombrie 2015, după ce victima a fost deshumată, a patru fire care nu pot fi asociate cu ale victimei.

Camera care putea dovedi nevinovăția „nu funcționa”

Poliţiştii rutieri din Giurgiu îşi întemeiază acuzarea sa şi a asistentei pe declaraţiile contradictorii a doi martori, localnici, tată şi fiu, cu toate că ceilalţi martori din seara de 1 noiembrie 2014 susţin cele relatate de personalul de pe ambulanţă. Tot poliţiştii susţin că pe imaginile camerelor de luat vederi se observă ambulanţa trecând dinspre Bucureşti. Însă, cea mai relevantă cameră de luat vederi, poziționată chiar peste drum de locul tragediei, nu ar fi funcționat, culmea, în acea seară. Cu toate acestea, polţistul care anchetează acest caz susţine că Ionel Stroe a trecut cu roata din dreapta peste trupul victimei căzute pe carosabil. „Eu nu am mai avut în viaţa mea un accident, în cei 24 de ani de şofer profesionist. Dacă treceam cu autosanitara care are trei tone şi jumătate peste acel om, se vedeau urmele roţii, corpul ar fi fost mutat din poziţia iniţială, avea julituri şi alte leziuni”, ne-a transmis Ionel Stroe.