CAZ ŞOCANT la Iaşi. O mamă a încercat să se sinucidă cu medicamente odată cu COPILUL de 8 ani! Din ce motiv a recurs la acest gest

CAZ ŞOCANT la Iaşi. O mamă a încercat să se sinucidă cu medicamente odată cu COPILUL de 8 ani! Din ce motiv a recurs la acest gest

O ieşeancă de 36 de ani a încercat să se omoare cu medicamente şi a vrut să-şi ia pe lumea cealaltă şi copilaşul în vârstă de numai opt ani. Femeia i-a pregătit acestuia un cocktail ucigător. Tentativa de suicid nu a reuşit în privinţa ei, însă copilul se zbate între viaţă şi moarte.

Femeia a decis să-şi pună capăt zilelor din cauza depresiei, peste care nu reuşea să treacă după despărţirea de soţ. Elev eminent, copilul a fost însă forţat de mamă să se sinucidă, şi doar o minune îl mai ţine acum în viaţă, relatează ziaruldeiasi.ro. Potrivit medicilor, atât mama, cât şi fiul ei au ingerat mai multe medicamente puternice, sedative hipnotice pe care femeia le avea în casă, pastile prescrise de medici celor cu probleme emoţionale, insomnie sau chiar cu epilepsie. Cel care i-a descoperit zăcând în agonie a fost bunicul copilului, care a sunat imediat după ajutoare. Mama copilului a fost transportată cu un echipaj SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“. Potrivit cadrelor medicale, la scurt timp şi-a revenit şi a fost internată la Clinica de Toxicologie, pentru tratament şi monitorizare. Potrivit cadrelor medicale, femeia ar fi povestit faptul că ea a vrut să moară alături de fiul ei şi că ceea ce s-a petrecut nu a fost un accident. Mama şi-a revenit, dar ar putea trăi pentru totdeauna cu moartea singurului său copil pe conştiinţă. Acesta a ajuns în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria“ în comă de gradul al treilea, cu prognostic re¬zervat. „Barbituricele pot duce la sedarea excesivă şi pot cauza anes¬tezie, comă şi chiar moarte, atunci când se iau în doză mult prea mare. Pacientul este internat pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, având acum o evoluţie favorabilă. Starea sa rămâne în continuare gravă, dar există şanse să se recupereze. Nu este încă conştient, nu poate povesti ce s-a întâmplat şi rămâne în unitatea sanitară pentru a beneficia de asistenţă spitali¬cească, de îngrijiri şi de tratament“, a precizat, pentru ziaruldeiasi.ro, dr. Florian Cristogel, medic în cadrul Secţiei de Reanimare. Mama sinucigaşă, cercetată penal Poliţiştii au început o anchetă pentru a cerceta cauzele care ar fi putut duce la o asemenea tragedie. „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie, Cristina B., în vârstă de 36 de ani, din Iaşi, s-ar fi intoxicat cu medicamente, atât ea, cât şi copilul. Pe numele acesteia a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor“, a precizat, pentru ziaruldeiasi.ro, Anca Vîjiac, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele femeii, dar încă nu au audiat-o pe mamă, deoarece încă nu era recuperată complet după tentativa de suicid. Deşi se confrunta cu depresia de câţiva ani, femeia nu a dorit să audă de ajutor specializat la Spitalul de Psihiatrie „Socola“.