O femeie de 31 de ani din Dâmboviţa a ajuns la spitalul judeţean de urgenţă din Târgovişte, după ce pare să fi fost atacată de un leu. Femeia susţine însă că muşcătura provine de la un câine, nicidecum de la un animal sălbatic.
Incidentul s-a produs în comuna Dragodana, exact pe o proprietate unde există mai multe animale, printre care şi lei, spun autorităţile. Însă până acum nimeni nu a putut pătrunde acolo pentru a se convinge de realitate, potrivit jurnaldedâmboviţa.ro.
Cel care deţine această “grădină zoologică” illegală, pare să fie un un executor judecătoresc din Bucureşti, stabilit în urmă cu câţiva ani în zonă, în satul Picior de Munte, iar tânăra care a ajuns la spital ar fi cea care se ocupă de animale.
Sătenii au spus ca noaptea aud animalele cum urlă. Primarul comunei Dragodana nu a dorit să comenteze această situaţie.
La Direcţia Sanitar Veterinară Dâmboviţa a fost trimisă o sesizare în urmă cu doi ani, potrivit căreia un localnic are în îngrijire lei, dar inspectorii sanitar-veterinari nu au fost lăsaţi să intre să verifice cazul.
Potrivit Legii 205/26 mai 2004 privind protecţia animalelor, capitolul 2, art. 11 animalele sălbatice se pot deţine numai cu atorizaţia direcţiei sanitar-veterinară.
Inspectorii DSV au prrimis că vor merfe la faţa locului, alături de poliţie, pentru a vedea dacă stăpânul leilor este într-adevăr răspunzător pentru atac.