Evenimentul Zilei > Social > Caz macabru în Rusia. A furat corpurile și creierele morților. Totul a pornit de la o dispută financiară. FOTO
Caz macabru în Rusia. A furat corpurile și creierele morților. Totul a pornit de la o dispută financiară. FOTO

Caz macabru în Rusia. A furat corpurile și creierele morților. Totul a pornit de la o dispută financiară. FOTO

Un conflict financiar între doi foști soți din Rusia a condus la un eveniment sinistru. Directorul uneia dintre cele mai importante facilități de criogenizare rusești s-a trezit cu corpuri și creiere criogenate furate de către fosta soție, care pretindea că a fost îndepărtată de la conducerea laboratorului pe nedrept, relatează The Sun.

Valeria Udalova, în vârstă de 59, şi fostul său soţ, Danila Medvedev, în vârstă de 41, dețineau împreună compania KrioRus, una dintre cele mai importante firme rusești de criogenizare. În prezent, însă, laboratorul este condus doar de bărbat, iar fosta soție susține că a fost îndepărtată „pe nedrept” de la conducerea afacerii.

Fosta directoare a unuia dintre cele mai importante laboratoare de criogenizare a furat creierele și rămășițele morților

În laborator, cei doi foști parteneri își dispuneau rămășițele conservate în azot lichid ale „pacienților” din SUA și Marea Britanie, dar nu numai. În speranța dezvoltării unor tehnologii care să-i readucă la viața, unele persoane hotărau practic congelarea rămășițelor morților, chiar și a unor animale, printre care câini și pisici. Compania KrioRus oferă astfel de servicii și este considerată una dintre cele mai importante facilități de acest fel din teritoriu.

Fosta directoare a companiei, însă, Valeria Udalova, și-a luat angajații noii sale firme, Open Cryonics din regiunea Tver (nord-vest), și au furat din laborator trupuri criogenate din vase Dewar, pe care le-au încărcat în mai multe camioane.

Valeria Udalova

Compania din Rusia avea depozitați 82 astfel de „pacienți”, printre care și 25 de cetățeni străini. Printre creierele îngheţate se numără şi cel al lui Iuri Pichugin, inventatorul cocktailului chimic care conservă rămăşiţele umane la o temperatură de -196 de grade Celsius. Cercetătorii speră ca aceste creiere să poată fi, în viitor, revitalizate și implantate în alte corpuri umane.

Pagube majore. „A vărsat azotul lichid. E imposibil să transporți…”

Pagubele făcute de fosta parteneră a directorului companiei sunt, însă, semnificative. Potrivit fostului soț al infractoarei, Medvedev, femeia a golit de azot vasele Dewar în care erau conservate rămășițele umane, la o temperatură de -196 de grade Celsius.

Danila Medvedev

„A plecat cu creierul cuiva pe care l-a luat din unitatea de depozitare. Creierele pacienţilor neurologici sunt păstrate separat, în cuve special amenajate, metalice.

Valeria nu a făcut o treabă bună, a trişat. Există riscul deteriorării lor căci e imposibil să transporţi vasele Dewar în poziţie orizontală.

Când a încercat să le fure, a vărsat azotul lichid care s-a scurs aproape tot pe jos”, a declarat agenților de poliție directorul companiei, Danila Medvedev.

Anchetatorii au dat curs unor investigații și au solicitat fostei directoare să asigure „integritatea” corpurilor înghețate. Costul criogenării unui corp se ridică la aproximativ 36.000 de dolari americani, în timp ce criogenarea creierului costă 15.000 de dolari.

„Vin numeroase comenzi din diferite ţări, mai ales din partea stăpânilor de câini şi pisici. De aceea, Medvedev a căutat să-şi însuşească compania”, s-a exprimat Udalova, fosta parteneră a directorului companiei.

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: