Cazul de la DNA al fostului președinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), judecătoarea Gabriela Bârsan, a aruncat în aer justiția din țara noastră. După decizia definitivă de achitare a magistratei, primele reacții subliniază aspectele injuste ale procesului.
Avocatul judecătoarei Bârsan, Viorel Roș, a oferit un interviu pentru Q Magazine, explicând modul în care această decizie a instanței reprezintă o adevărată victorie a justiției, în fața celor care „vor să o îngenuncheze”.
„Nu-i o victorie a doamnei Gabriela Bîrsan, a doamnei Corina Corbu, a doamnei Liliana Pușoiu ori a domnului Anton Pandrea, judecători sau foști judecători ai Înaltei Curți a României decizia de azi de confirmare a soluției de achitare a lor dată în noiembrie 2016. Ei sunt încă victime și vor fi mereu victime ale „sistemului ticăloșit” (sintagma aparține celui care l-a creat spre nimicirea adversarilor politici), pentru că răul ce li s-a făcut nu poate fi îndreptat și nu va fi îndreptat vreodată. Nu-i chip să se îndrepte cu adevărat nedreptatea și suferința ce li s-a provocat deliberat acestor oameni. Dar trebuie să se știe că miza abuzurilor săvârșite nu au fost doar sus amintiții, nu au fost doar judecătorii Bîrsan. Miza a fost și îngenuncherea justiției. A fost subordonarea justiției și a judecătorilor de către parchet și de către procurori. A fost demonstrația de forță pe care au vrut s-o facă lumii niște oameni bolnavi de putere. De o putere care nu are nimic a face cu dreptatea și cu justiția! Și care de dragul puterii și nevăzând boala de care suferă puterea și hidoșenia ei, nu s-a sfiit să umilească judecători fără de pată, să facă de râs țara și pe judecătorul român la CEDO să mintă pe judecătorii Curții de la Strasbourg.
De aceea soluția de azi este o victorie a bunului simț împotriva nesimțirii și a abuzurilor ce tindeau să devină în țara asta obișnuință validată de autorități. Este o victorie a normalului împotriva anormalului. Este și o victorie a judecătorilor împotriva celor care au vrut să îngenuncheze justiția. Este dovada faptului că sunt și la București judecători, nu doar la Berlin. Că judecătorii și-au înțeles rostul și rolul și că nu vor mai lăsa răul nepedepsit oricine îl va săvârși. (...) Este o lecție în întâmplarea asta și din care ar trebui să învățăm cu toții: dacă oameni care beneficiau cu adevărat de imunitate spre a-și putea îndeplini misia la adăpost de orice ingerințe (judecătorul român la CEDO, profesorul Corneliu Bîrsan și prin extensie, soția acestuia, doamna judecător Gabriela Bîrsan) au putut fi înregistrați și percheziționați abuziv, batjocoriți, umiliți, supuși oprobiului public, inculpați fără să fie vinovați, încercați să vă imaginați ce ușor le este cu ceilalți și ce fac cu ceilalți!”, a susținut avocatul Viorel Roș, conform Antena 3.
Amintim că judecătoarea Gabriela Bârsan, a fost achitată în dosarul în care a fost acuzată de procurorii DNA de luare de mită. Sentința este definitivă.
Astfel, Completul de cinci judecători de la Înalta Curte a menținut sentința dată în primă instanță, în 2016.
Gabriela Bârsan, preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul ÎCCJ la data faptelor, a fost trimisă în judecată în iulie 2014 pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice; luare de mită; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii şi trafic de influenţă.
Iuliana Puşoiu, judecător la aceeaşi secţie, este acuzată de două infracţiuni de luare de mită şi uz de fals. În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Anton Pandrea (fost preşedinte al secţiei penale a ÎCCJ şi fost membru al CSM), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Corina Corbu (judecător la secţia de contencios administrativ şi fiscal), acuzată de complicitate la favorizarea făptuitorului. Ambele au fost achitate.
De asemenea, au fost trimişi în judecată avocaţii Radu şi Claudia Silinescu Gherbovan, omul de afaceri Gabriel Chiriac şi Florian Ionescu, şoferul Gabrielei Bârsan, angajat la ÎCCJ.
În iulie 2014, judecătoarele Gabriela Bârsan şi Corina Corbu au fost suspendate din funcţie de CSM. Gabriela Bîrsan este soţia fostului judecător CEDO Corneliu Bârsan.