Caz INCREDIBIL la maternitatea din PLOIEȘTI

Caz INCREDIBIL la maternitatea din PLOIEȘTI

Un copil s-a născut la Maternitatea din Ploieşti cu două penisuri. Medicii spun că este vorba despre o malformaţie rară, cu care nu s-au mai întâlnit până acum.

Directorul medical al Maternităţii Ploieşti, Călin Boeru a declarat că în unitatea sanitară s-a născut un copil care are două penisuri, acesta fiind un caz foarte rar care până acum nu a mai fost înregistrat în spital, transmite Mediafax.

„Situaţia este neplăcută şi pentru părinţi. Este o malformaţie foarte rară. Eu de când sunt aici nu am mai întâlnit un asemenea caz. Situaţia este aberantă din punct de vedere medical. Trebuie acum făcute consulturi genetice de specialiatitate pentru a se pune un diagnostic corect”, a declarat Boeru.

Întrebat despre starea de sănătate a nou-născutului, Boeru a răspuns că nu poate furniza mai multe detalii, invocând confidenţialitatea actului medical.

Ne puteți urmări și pe Google News

Directorul medical al Maternităţii Ploieşti a spus însă că, în acest caz, trebuie făcute investigaţii pentru a se stabili dacă aceasta este unica malformaţie.